Soyma v. Republica Moldova – nr. 1203/05

Hotărârea din 30.5.2017 [Secţia a II-a]

Articolul 5 § 1 

Dreptul la libertate și la siguranță

În fapt:

La 28 decembrie 2004, reclamantul dl Sergiy Volodymyrovych Soyma, a sesizat Curtea invocând încălcarea articolului 5 § 1 de asemenea faptul că procedurile penale în privința lui nu au fost echitabile. Reclamantul s-a născut în anul 1976, era cetățean al Ucrainei iar domiciliul îl avea în Vinnytsya până la decesul său. După decesul dlui Soyma, mama sa a continuat procedurile în fața Curții menționând inacțiunea din partea Republicii Moldova și a Ucrainei în cazul fiului său.

În anul 2001 reclamantul a fost arestat în regiunea transnistreană ”rmn” fiind suspectat de omor. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 28 iunie 2002 dl Soyma a fost condamnat la 10 ani privațiune de libertate. Pe durata detenției sale reclamantul a fost supus relelor tratamente pentru a mărturisi recunoașterea săvârșirii infracțiunii. În urma condamnării sale mama sa a depus plângeri în fața mai multor instituții abilitate din Ucraina pentru a-l transfera pe dl Soyma în penitenciarul de pe teritoriul Ucrainei. Însă, eforturile au fost în zadar. Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a informat mama reclamantului faptul că ei au luat legătura cu omologii din Republica Moldova, unde aceștia au confirmat că Republica Moldova nu poate oferi siguranță pentru transferul reclamantului la penitenciarul din Ucraina deoarece Moldova nu deține control asupra teritoriului din stânga Nistrului. Prin scrisoarea adresată mamei reclamantului autoritățile ”rmn” au statuat că un transfer ar fi fost posibil numai după încheierea unui tratat între Ucraina și ”rmn” care ar putea face posibil transferul. Odată ce Ucraina a refuzat semnarea unui astfel de tratat, transferul nu era posibil. În cele din urmă, mama reclamantului a inițiat proceduri împotriva Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, motivând inacțiunea autorităților în acest sens însă, fără succes. Numeroase plângeri au fost depuse de către mama reclamantului la diferite autorități. Printr-o scrisoare din partea Secretariatului Președintelui Republicii Moldova dna a fost informată despre imposibilitatea transferului reclamantului deoarece conflictul transnistrean a rămas nesoluționat.

La data de 24 mai 2006 reclamantul a fost găsit spânzurat în sala de sport al penitenciarului în care era deținut.

Curtea a statuat că deja numeroase rapoarte ale organizațiilor inter-guvernamentale și non-guvernamentale, legislația și practica judiciară națională au fost expuse pe marginea circumstanțelor din această speță și în cauza Mozer vs Republica Moldova și Federația Rusă.

În drept:

În această speță, Curtea a trebuit să determine dacă reclamantul cade sub jurisdicția statului respondent. Totodată, Curtea a observat că plângerea cu privire la jurisdicția statului ucrainean este nesubstanțială și reține că reclamantul nu cade sub jurisdicția Ucrainei. În același timp Guvernul Federației Ruse a menționat că reclamantul nu cade sub jurisdicția statului rus, iar cererea urmează a fi declarată inadmisibilă rationae personae și rationae loci.

Curtea a observat că principiile generale în ce privește problema jurisdicției în conformitate cu articolul 1 din Convenție în privința faptelor și acțiunilor întreprinse pe teritoriul transnistrean au fost stabilite în cauzele Ilașcu ș.a., Catan ș. a., mai recent în cauza Mozer vs Moldova.

În ce privește Republica Moldova, Curtea notează că în cauzele Ilașcu, Catan și Mozer Moldova nu avea control efectiv asupra regiunii din stânga Nistrului. Curtea a trebuit să examineze dacă Republica Moldova şi-a onorat obligaţia sa pozitivă de a întreprinde măsuri adecvate şi suficiente pentru a asigura drepturile reclamantului. În cauza Mozer, Curtea a constatat că obligaţiile pozitive se refereau la restabilirea controlului asupra Transnistriei şi măsurilor individuale a reclamantului.

În ceea ce priveşte aspectul obligaţiilor Moldovei, restabilirea controlului asupra teritoriului „rmn”, Curtea a constatat în Mozer că Moldova a întreprins toate acţiunile în perioada 1991 – iulie 2010. Deoarece evenimentele din speţă se referă la o perioadă anterioară, Curtea nu a găsit motiv să concluzioneze diferit.

În ceea ce priveşte a doua parte a obligaţiilor pozitive, în special de a asigura respectarea drepturilor individuale a reclamantului, Curtea a notat că eforturile reclamantului erau îndreptate către autorităţile ucrainene. De altfel, Curtea a notat că reclamantul nu s-a plâns vreodată autorităţilor moldoveneşti. Corespunzător, Curtea a concluzionat că Moldova nu a eşuat să onoreze obligaţiile sale pozitive şi nu a existat o violare a Articolului 5 § 1 din Convenţie.

Curtea a stabilit că Rusia exercită control efectiv asupra „rmn” în perioada de referinţă. În virtutea susţinerii continue militare, economice şi politice a „rmn”, a fost angajată responsabilitatea Rusiei în ceea ce priveşte violarea Convenţiei faţă de primul reclamant, în ceea ce priveşte articolul 5 § 1 din Convenţie.

Astfel, Curtea a decis, în unanimitate, încălcarea articolului 5 § 1 din Convenţie, doart din partea Federației Ruse.

Curtea a acordat 20,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1,000 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.  

Concluzie: încălcarea art. 5 § 1 din Convenţie din partea Federației Ruse.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Soyma v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

Direcția Drepturile Omului și cooperare externă