Pădureţ v. Republica Moldova şi Federaţia Rusă – nr.26626/11

Hotărârea din 9.5.2017 [Secţia a II-a].

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecţia proprietăţii

Confiscarea autovehiculului, a mărfii și impunerea unei amenzi: încălcare

În fapt:

Reclamantul s-a plâns, în special, de încălcarea dreptului său de a-și poseda liniștit bunurile.

Fondul cauzei, inclusiv conflictul armat din 1991-1992 din Transnistria şi evenimentele ulterioare, a fost prezentat în cauzele Ilașcu şi alţii v. Republica Moldova şi Federaţia Rusă şi Catan şi alţii v. Republica Moldova şi Federaţia Rusă.

La 22 august 2010, reclamantul, antreprenor, transporta marfă la o piaţă agricolă din oraşul Dubăsari, în auto-proclamata Republică Moldovenească Nistreană („RMN”). Acesta a fost oprit de două persoane care s-au prezentat drept grăniceri ai „RMN” şi care i-au confiscat autovehiculul şi marfa din acesta, din cauza că reclamantul nu își înregistrase autovehiculul.

La 7 octombrie 2010, autoritatea vamală a „RMN” a emis o decizie prin care l-a obligat pe reclamant să achite o amendă în sumă de 1320 euro în schimbul recuperării autovehiculului şi a mărfii. Reclamantul a achitat amenda.

Între timp, reclamantul s-a plâns autorităților din Republica Moldova cu privire la confiscarea autovehiculului şi a mărfii. La 9 septembrie 2010, Procuratura Dubăsari a iniţiat în acest sens urmărirea penală, fiind anunţaţi în căutare mai mulţi suspecţi. Cu toate acestea, urmărirea penală a fost suspendată în 2014.

În faţa Curţii, reclamantul s-a plâns în baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, susținând că confiscarea autovehiculului, a mărfii și impunerea unei amenzi a constituit o ingerință ilegală în dreptul său de proprietate.

În drept:

Curtea a observat că principiile generale referitoare la problema competenţei jurisdicţionale, în conformitate cu articolul 1 din Convenție, cu privire la actele şi faptele care au loc în regiunea transnistreană a Republicii Moldova au fost prezentate în cauzele Ilașcu şi alţii, Catan şi alţii şi, mai recent, în Mozer. Curtea a notat că în cauzele Ilașcu, Catan şi Mozer s-a constatat că, deşi Republica Moldova nu exercită un control efectiv asupra regiunii transnistrene, ea rămâne statul de jurisdicţie al persoanelor aflate pe teritoriul ei. Totuși, obligația în baza articolului 1 din Convenție de a le asigura tuturor persoanelor care se află sub jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile existente în Convenție fusese una limitată. Obligaţiile Republicii Moldova în conformitate cu articolul 1 din Convenția constituie obligaţii pozitive.

Curtea nu a reţinut nici un motiv pentru a distinge cazul de față de cazurile menţionate mai sus. Prin urmare, s-a constatat că Republica Moldova are competenţă în sensul articolului 1 din Convenție, însă responsabilitatea pentru faptele de care s-a plâns reclamantul trebuie evaluate în lumina obligaţiilor pozitive menţionate mai sus.

În partea referitoare la Federaţia Rusă, Curtea a constatat în cauza Ilașcu şi alţii că Rusia a contribuit atât militar, cât şi politic la crearea unui regim separatist în Transnistria, în 1991-1992. Astfel, Curtea a notat că Federaţia Rusă exercită controlul efectiv asupra „RMN”, care este susţinută militar, economic şi politic, şi care nu poate supravieţui altfel, circumstanţe în care intervine răspunderea Rusiei în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor reclamantului.

Cu referire la fondul cauzei, Curtea a notat că părţile nu au negat faptul că autovehiculul şi marfa reclamantului constituiau bunuri în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie. În continuare, Curtea a notat că nu s-a negat nici faptul că autovehiculul şi marfa au fost confiscate de autorităţile „RMN” şi că reclamantul a fost obligat să achite o amendă pentru a-şi recupera bunurile. În aceste circumstanţe, Curtea a conchis că a existat o ingerinţă în dreptul reclamantului de a poseda liniştit bunurile sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie.

Cu privire la legalitatea ingerinţei, Curtea a notat că nu au fost prezentate elemente care să conducă la concluzia existenţei unei baze legale pentru imixtiunea în drepturile reclamantului garantate de articolul 1 din Protocolul nr.1 din Convenţie. Curtea a conchis că potrivit legislaţiei naţionale, ingerinţa fusese ilegală. Prin urmare, existase o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie.

În continuare, Curtea a analizat dacă Republica Moldova şi-a onorat obligaţiile pozitive de a întreprinde măsuri corespunzătoare şi eficiente pentru a proteja drepturile reclamantului. În cauza Mozer, Curtea a notat că Republica Moldova şi-a onorat obligaţiile faţă de reclamant, atât cu referire la măsurile întreprinse pentru a restabili controlul pe teritoriul transnistrean, cât și în vederea asigurării respectării drepturilor individuale ale reclamanților. În această cauză, părţile nu au prezentat vreun argument care ar indica faptul că Guvernul Republicii Moldova şi-a schimbat poziţia în privinţa Transnistriei, în lunile premergătoare deciziei autorităţii vamale a „RMN” din 7 octombrie 2010. Prin urmare, Curtea nu a identificat niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în această cauză.

Cu privire la obligaţia de a asigura respectarea drepturilor reclamantului, Curtea a notat că autorităţile Republicii Moldova au depus eforturi în vederea garantării acestor drepturi, iniţiind urmărirea penală cu privire la confiscarea autovehiculului şi a mărfii reclamantului.

Astfel, Curtea a conchis că Republica Moldova şi-a îndeplinit obligaţiile pozitive care decurg din Convenţie şi a constatat, în unanimitate, că nu a existat nici o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie din partea Republicii Moldova.

În ceea ce priveşte răspunderea Federaţiei Ruse, Curtea a notat că nu există probe care să demonstreze participarea directă a persoanelor care ar acționa din numele Federației Ruse în cazul măsurilor întreprinse față de reclamant. Totuși, Federația Rusă exercită controlul efectiv în „RMN”, prin sprijinul său economic, militar și politic continuu.

Curtea a conchis, cu o majoritate de 6 la 1, că drepturile reclamantului garantate de articolul 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie au fost încălcate de către Federaţia Rusă.

Prin urmare, Curtea i-a acordat reclamantului 1320 de euro cu titlu de prejudiciu material, 3000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 2000 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli, sume care trebuie plătite de către Federația Rusă.

Concluzie:       nicio încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie din partea Republicii Moldova;

                      încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţie de către Federația Rusă.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Pădureţ v. Republica Moldova şi Federaţia Rusă de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

Direcția Drepturile Omului și cooperare externă