Rezumatul cauzei Pinto Coelho v. Portugalia (nr. 2), articolul 10 CEDO – încălcare (condamnarea unui jurnalist care a difuzat, fără permisiune, înregistrările din timpul unei şedinţe de judecată)

Hotarârea din 22.3.2016 [Secţia a IV-a]

Articolul 10-1

Libertatea de a comunica informatii

În fapt – În noiembrie 2005, un post de televiziune de ştiri a transmis un reportaj al reclamantei cu privire la un litigiu de judecată. Ca parte a acestui reportaj, au fost difuzate fragmente audio subtitrate din înregistrarea şedintei. În această transmisiune, vocile celor trei judecători care au judecat procesul, precum şi vocile martorilor fuseseră modificate digital. După transmisiune, preşedintele camerei care a judecat cazul a formulat o plângere la procuratură, invocând lipsa permisiunii de a difuza fragmentele audio din cadrul procesului sau imaginile video luate în sala de judecată. Totuşi, persoanele ale căror voci fuseseră difuzate nu s-au plâns în faţa instanţelor cu privire la existenţa vreunei încălcări a dreptului lor la exprimare. Reclamantei i s-a impus plata unei amenzi de 1,500 EUR.

În drept – Articolul 10: Condamnarea reclamantei a echivalat cu o ingerinţă în dreptul la libertatea de exprimare. Ingerinţa fusese prevăzută de lege, iar scopurile urmărite de către Guvern au corespuns cu scopurile legitime ale menţinerii autorităţii şi imparţialităţii judiciarului şi protecţiei reputaţiei şi drepturilor celorlalţi.

Reportajul contestat descrisese procedurile judiciare care au condus la condamnarea acuzaţilor. Acţiunile reclamantei au urmărit să dezvăluie existenţa unei erori judiciare despre care aceasta credea că a existat în cazul unei persoane condamnate. Din acest fapt rezulta ca reportajul abordase o chestiune de interes public.

În principiu, jurnaliştii nu puteau fi scutiţi de obligaţia lor de a respecta legea penală, în baza protecţiei oferite de articolul 10. Împrejurarea că reclamanta acţionase în mod ilegal pentru a obţine înregistrarea nu constituise, în mod necesar, un factor determinant în evaluarea respectării obligaţiilor şi sarcinilor sale. Oricum, aceasta s-a aflat în poziţia de a anticipa faptul că difuzarea reportajului în cauză putea fi pedepsită în baza Codului Penal.

Acestea fiind spuse, atunci când a fost difuzat reportajul în discuţie, cazul de la nivel naţional fusese deja judecat. Aşadar, nu fusese evident faptul că difuzarea fragmentelor audio ar fi putut avea un efect contrar pentru buna-administrare a justiţiei Mai mult, audierile fuseseră publice şi niciuna din persoanele implicate nu s-a plâns de existenţa vreunei încălcări a dreptului la exprimare, desi acest remediu era disponibil, în baza dreptului naţional. Depindea în primul rând de acestea să asigure respectarea acelui drept. În plus, vocile celor care au participat la şedinţă fuseseră distorsionate pentru a se evita identificarea lor. De asemenea, articolul 10 § 2 din Convenţie nu prevedea limite asupra libertăţii de exprimare bazate pe dreptul la exprimare, deşi acestui drept nu i se acorda aceeaşi protecţie precum dreptului la reputaţie. În consecinţă, cel de-al doilea scop legitim invocat avea o importanta mai redusă în circumstanţele cazului. Fusese neclar de ce dreptul la exprimare trebuia să împiedice difuzarea fragmentelor audio din timpul sedintei, de vreme ce aceasta fusese una publică. În fine, deşi cuantumul amenzii ar fi putut părea unul redus, acest fapt nu a diminuat efectul său descurajator, dată fiind gravitatea eventualei penalităţi.

În consecinţă, deşi motivele care au condus la condamnare fuseseră unele relvante, ele nu au fost suficiente încât să justifice o asemenea ingerinţă în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare.

Concluzie: încălcare (6 voturi la unu)

Articolul 41: Constatarea existenţei unei încălcări a reprezentat o satisfacţie echitabila în privinţa prejudiciului moral; 1,500 EUR în privinţa prejudiciului material.