Rezumatul cauzei Brambilla şi alţii v. Italia, articolul 10 CEDO – nicio încălcare (condamnarea jurnaliştilor pentru deţinerea şi utilizarea de dispozitive radio care le permiteau să intercepteze convorbirile confidenţiale dintre jandarmi)

Hotărârea din 23.6.2016 [Secţia I]

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de a comunica informaţii

În fapt – Primul reclamant este directorul unui ziar local, iar ceilalţi doi reclamanţi sunt jurnalişti, angajaţi la acest ziar.

În august 2002, reclamanţii au interceptat o convorbire din care reieşea că jandarmeria a decis să trimită o patrulă la o locaţie în care erau stocate arme în mod ilegal. De îndată ce jandarmeria a ajuns acolo, la faţa locului au apărut şi cel de-al doilea şi cel de-al treilea reclamanţi. Având un ordin de percheziţie, jandarmii au găsit în maşina acestora două aparate care puteau intercepta convorbirile radio ale forţelor de ordine. Aceştia au mers apoi la sediul ziarului la care lucrau reclamanţii şi au confiscat două dispozitive setate pe frecvenţele radio ale jandarmeriei. În memoria acestor dispozitive erau înregistrate şi alte frecvenţe ale centrelor operative ale forţelor de poliţie.

Reclamanţii au fost condamnaţi în apel la pedepse cu închisoarea cuprinse între şase luni şi un an şi trei luni, cu confiscarea echipamentelor radio. Totuşi, Curtea de Apel a suspendat pedeapsa închisorii. De asemenea, Curtea de Casaţie a respins recursul reclamanţilor.

În drept – Articolul 10: Curtea are îndoieli cu privire la existenţa unei ingerinţe în libertatea de exprimare a reclamanţilor în prezenta speţă. Chiar presupunând că articolul 10 ar fi fost incident, aceasta a observat că măsurile percheziţiei, confiscării şi privării de libertate aplicate împotriva lor erau prevăzute de lege.

Aplicarea măsurilor menţionate urmărise scopuri legitime, inclusiv protecţia drepturilor altora şi, în special în ceea ce priveşte interceptarea convorbirilor forţelor de poliţie, protecţia securităţii naţionale, apărarea ordinii şi prevenirea comiterii de infracţiuni.

Reclamanţilor nu li s-a interzis să aducă la cunoştinţa publicului anumite fapte. În conformitate cu dreptul intern, condamnarea lor s-a bazat exclusiv pe deţinerea şi utilizarea aparatelor radiofonice pentru obţinerea rapidă de informaţii la acest subiect prin interceptarea convorbirilor dintre forţele de poliţie, convorbiri cu caracter confidenţial.

De asemenea, deciziile instanţelor de judecată constataseră caracterul confidenţial al convorbirilor purtate de către operatorii forţelor de ordine, calificarea penală a acţiunilor întreprinse de către reclamanţi fiind astfel justificată în mod corespunzător.

În scopul obţinerii de informaţii care ar putea fi publicate în ziarul local, reclamanţii au avut un comportament care, în conformitate cu dreptul intern şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii de Casaţie, contravenea legii penale care interzicea, în totalitate, interceptarea de către o persoană a convobirilor care nu îi erau adresate, inclusiv a celor purtate de către forţele de poliţie. Acţiunile reclamanţilor au reprezentat, de asemenea, o metodă utilizată frecvent în exercitarea activităţii lor de jurnalişti.

În cele din urmă, Curtea de Apel le-a suspendat reclamanţilor pedepsele şi nu există niciun element în dosar care să ateste faptul că reclamanţii au executat efectiv pedeapsa închisorii. Sancţiunile aplicate în cazul reclamanţilor nu par unele disproporţionate.

Aceste instanţe au diferenţiat în mod corespunzător obligaţia reclamanţilor de a respecta dreptul intern şi exrcitarea de către aceştia a activităţii lor jurnalistice, fără a o limita în exces.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

(Vezi Stoll v. Elveţia [MC], 69698/01, 10 decembrie 2007; Pentikäinen v. Finlanda [MC], 11882/10, 20 octombrie 2015; Erdtmann v. Germania (déc.), 56328/10, 5 ianuarie 2016; şi Salihu şi alţii v. Germania (dec.), 33628/15.