Rezumatul cauzei Paić v. Croaţia, articolul 6 CEDO – încălcare (condamnare în baza afirmaţiilor unui martor de peste hotare, care nu a putut fi interogat de către apărare)

Hotărârea din 29.3.2016 [Secţia a II-a]

Articolul 6

Articolul 6-3-d

Audierea martorilor

În fapt – În 2010, reclamantul fusese acuzat de furtul unui telefon mobil şi condamnat la pedeapsa închisorii de patru luni, cu suspendare de un an.

În cererea sa din faţa Curţii europene, acesta s-a plâns, în baza articolului 6 §§ 1 şi 3 (d) din Convenţie, de faptul că nu avusese posibilitatea să interogheze principalul martor din procesul penal ce-i fusese intentat (martor care era, de asemenea, victima presupusului furt).

În drept – Articolul 6 §§ 1 şi 3 (d): Instanţa nu a citat martorul în vederea depunerii de declaraţii la procesul reclamantului, pentru că acesta nu avusese nimic de adăugat la declaraţiile sale anterioare, pentru că îşi avea reşedinţa în afara ţării şi pentru că exista riscul ca prescripţia să-şi producă efectul. Totuşi, Curtea a observat că simpla reşedinţă în afara ţării nu putea fi considerat un motiv suficient pentru lipsa citării martorului, de vreme ce autorităţilor judiciare le revenea sarcina să se asigure de faptul că răspunderea penală nu se prescrie, fără a se aduce atingere dreptului la apărare.

Descrierea evenimentelor de către martor a constituit singura probă şi, deci, proba decisivă pe care s-au bazat constatările instanţei penale privind vinovăţia reclamantului.

Cu referire la existenţa unor factori suficienţi de ponderare pentru compensarea dezavantajelor apărării, Curtea a notat că atunci când instanţa penală evaluase declaraţia martorului, nu-şi stabilise o marjă de precauţie sau nu-i acordase acesteia o greutate mai mică, pentru că martorul era absent. Din contra, condamnarea reclamantului a fost considerată “credibilă şi veridică”, fără nici o altă specificaţie. Deşi reclamantul avusese posibilitatea să-şi prezinte la proces propria versiune privind faptele şi să pună la îndoială credibilitatea martorului, nici lui, nici avocatului său nu le-a fost permis să-l interogheze, la nicio etapă a procesului sau a cercetării acestuia. Când martorul făcuse declaraţii în ţară, reclamantul nu fusese citat pentru a participa la audiere, fie personal, fie prin intermediul mijloacelor video, sau să îl chestioneze în scris. La proces nu fusese prezentată nicio înregistrare video.

Faptul că reclamantul s-a aflat în poziţia de a contesta sau infirma afirmaţia martorului prin prezentarea de probe sau prin examinarea unui martor al apărării nu a putut fi considerat un factor ponderator pentru compensarea dezavantajului cu care s-a confruntat apărarea, ca urmare a admiterii afirmaţiei principalului martor al acuzării.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 1,500 EUR cu privire la prejudiciul moral.

(Vezi Al-Khawaha şi Tahery v. Regatul Unit [MC], 26766/05 şi 22228/06, 15 decembrie 2011; şi Schatschaschwili v. Germania [MC], 9154/10, 15 decembrie 2015)