Hotărârea din 2.6.2016 [Secţiunea I]

Articolul 6

Procedură administrativă

Articolul 6-1

Accesul la un tribunal

În fapt – Un articol dintr-o lege adoptată în 2010 şi introdusă în codul legilor privind Consiliul de Stat prevedea că pentru admisibilitatea unui recurs, autorul său trebuie să indice în cerere faptul că nu există o jurisprudenţă anterioară a Consiliului de Stat referitoare la problema supusă controlului sau că motivarea hotărârii care face obiectul recursului contravine hotărârilor celor trei jurisdicţii supreme ale ţării.

În octombrie 2012, reclamantul a formulat un recurs în casaţie împotriva unei hotărâri a curţii administrative de apel, care îi respinsese cererea.

În conformitate cu articolul legii în discuţie, reclamantul precizase în cererea sa de recurs, într-o rubrică specială a acesteia, că nu există jurisprudenţă a Consiliului de Stat referitoare la problema supusă controlului. În plus, acesta susţinuse că, în măsura în care punea drept condiţie de admisibilitate a recursului existenţa unor contradicţii cu jurisprudenţa instanţelor supreme elene şi cu cea a tribunalelor administrative, articolul în cauză  ar fi încălcat principiul constituţional al separaţiei puterilor, pentru că ar fi ridicat jurisprudenţa la rang de izvor de drept.

În decembrie 2014, Consiliul de Stat a respins recursul, pe motiv că condiţiile de admisibilitate prevăzute de articolul legii în discuţie nu fuseseră îndeplinite.

În drept – Articolul 6 § 1: Legea în discuţie urmărea modificarea procedurii din faţa Consiliului de Stat, în vederea accelerării şi decongestionării activităţii sale. Scopul său este ca Consiliul de Stat să poată judeca în termen scurt cauzele care prezentau un interes general şi să poată crea la fel de repede o linie jurisprudenţială pe care s-o poată utiliza instanţele administrative inferioare, în cauze similare. Este un scop legitim, care urmăreşte facilitarea unei bune administrări a justiţiei şi care îi permite Consiliului de Stat să-şi exercite în mod eficient funcţiile judiciare.

Articolul din lege prevedea că, pentru a fi admisibil recursul în faţa Consiliului de Stat, reclamantul trebuie să demostreze în cererea adresată instanţei, în mod precis şi detaliat, faptul că fiecare din motivele de recurs ridică o problemă juridică specială, determinantă pentru soluţionarea litigiului, şi că aspectul juridic al acelei soluţii vine în contradicţie cu jurisprudenţa bine stabilită a Consiliului de Stat, a unei alte instanţe supreme sau cu o decizie definitivă a tribunalelor administrative, sau că nu există jurisprudenţă referitoare la problema juridică în discuţie. De asemenea, acest articol al legii a făcut obiectul unei jurisprudenţe bogate a Consiliului de Stat, care i-a clarificat sensul. Acest fapt denotă că formalităţile pentru depunerea unei cereri în faţa Consiliului de Stat sunt clare, previzibile şi de natură să asigure respectarea principiului securităţii juridice.

În speţă, problema ridicată de către reclamant cu privire la conformitatea dispoziţiilor articolului din legea în discuţie cu Constituţia fusese deja soluţionată şi făcuse obiectul unei jurisprudenţe bogate. În această privinţă, hotărârea prin care s-a pronunţat Consiliul de Stat cu privire la constituţionalitatea acestei noi dispoziţii fusese emisă cu trei luni înainte de formularea recursului de către reclamant. Cu privire la motivarea reclamantului referitoare la lipsa jurisprudenţei, aceasta fusese formulată de o manieră afirmativă şi într-un mod succint, fără să precizeze în privinţa cărui aspect juridic nu există jurisprudenţă.

Avându-se în vedere rolul specific al Consiliului de Stat de instanţă responsabilă de asigurarea coerenţei jurisprudenţei, se poate admite că procedura  din faţa instanţei administrative supreme trebuie să dispună de mai multe condiţii de admisibilitate. Mai mult, condiţionarea admisibilităţii unui recurs de existenţa circumstanţelor obiective şi de justificarea lor de către autorul recursului, care sunt criterii prevăzute de lege şi interpretate în jurisprudenţa administrativă, nu constituie, ca atare, un scop disproporţionat sau contrar dreptului de acces la Consiliul de Stat.

Aşadar, reclamantul nu a fost privat de substanţa dreptului său de acces la un tribunal. Mai mult, limitările aplicate au urmărit un scop legitim. Aplicarea limitărilor în cauză nu a încălcat caracterul reonabil al raportului dintre mijloacele folosite şi scopul urmărit. Din aceste motive, reclamantul nu a suferit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la un tribunal, garantat de articolul 6 § 1 din Convenţie.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

 

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Papaioannou v. Greciade pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.