Hotărârea din  2.6.2016 [Secţia a V-a]

Articolul 11

Articolul 11-1

Libertatea de asociere

În fapt – Reclamanta era o companie care activa în industria construcţiilor. Deşi nu era membră a asociaţiilor patronale, fusese obligată să contribuie financiar la Fondul Asigurărilor Sociale, fond înfiinţat de comun acord de către aceste asociaţii împreună cu sindicatul muncitorilor din industria construcţiilor, aşa cum o stabileau convenţiile colective relevante  din domeniul industriei, declarate general obligatorii de către Ministerul Federal al Muncii şi Afacerilor Sociale.

În cererea sa din faţa Curţii europene, compania reclamantă s-a plâns de faptul că obligaţia de a participa financiar la acest Fond îi încălca dreptul la libertatea de asociere, garantat de articolul 11 din Convenţie

În drept – Articolul 11: Curtea a notat că era imposibil din punct de vedere juridic pentru compania reclamantă să devină direct membră a Fondului Asigurărilor Sociale şi că aceasta nu era obligată să devină membră a unei asociaţii patronale din industria construcţiilor.

Curtea a reiterat faptul că obligaţia de a contribui financiar la o asociaţie putea echivala cu o condiţie pentru aderarea la o asociaţie şi putea constitui o ingerinţă în aspectul negativ al dreptului la libertatea de asociere. Totuşi, au existat câteva diferenţe care distingeau prezentul caz de cele în care Curtea a constatat că o asemenea obligaţie constituise o ingerinţă în aspectul negativ al dreptului la libertatea de asociere.*

În primul rând, compania reclamantă trebuia să contribuie financiar la drepturile de asigurare socială în interesul tuturor angajaţilor care lucrau în industria costrucţiilor, de vreme ce aceste contribuţii puteau fi folosite doar pentru a implementa şi administra Fondul şi pentru a achita beneficiile angajaţilor din industria construcţiilor. Din acest motiv, contribuţiile pe care trebuia să le achite reclamanta nu puteau fi considerate o taxă de dobândire a statutului de membru al asociaţiei patronale.

În al doilea rând, membrii asociaţiilor care au înfiinţat Fondul Asigurărilor Sociale nu primiseră reduceri la plata taxelor lor de membri, sau un tratament privilegiat faţă de cei care nu erau membri, în alte domenii, nici nu exercitau un control direct asupra utilizării contribuţiilor financiare la acel Fond. Mai mult, toate companiile contributoare, indiferent de calitatea lor de membru al unei asociaţii patronale, fuseseră informate pe deplin cu privire la utilizarea contribuţiilor lor. Existase un nivel înalt de transparenţă referitor la modul în care funcţionează Fondul.

În al treilea rând, spre deosebire de situaţia din Vörður Ólafsson, existase un grad semnificativ de implicare şi control al sistemului de către autorităţile publice.

În concluzie, de vreme ce era adevărat că obligaţia contestată putea fi considerată ca stabilind o condiţie de facto pentru compania reclamantă în vederea aderării la una dintre asociaţiile patronale, această condiţie era departe de a lovi în însăşi substanţa dreptului la libertatea de asociere şi, aşadar, nu a constituit o ingerinţă în libertatea companiei reclamante de a nu adera la o asociaţie, împotriva voinţei sale.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

Curtea a constatat, în unanimitate, faptul că nu a fost încălcat articolul 1 din Protocolul nr. 1, întrucât fusese asigurat un echilibru echitabil între interesul general de a asigura protecţia socială a tuturor angajaţilor din industria construcţiilor şi dreptul companiei reclamante la o liniştită posesie.

* Vezi, de exemplu, Vörður Ólafsson v. Islanda, 20161/06, 27 aprilie 2010.

 

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Geotech Kancev GmbH v. Germania de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.