La data de 16 februarie 2016 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea în cauza Mescereacov v. Republica Moldova (cererea nr. 61050/11). Cererea a fost depusă de către cetăţeanul Dl. Alexandru Mescereacov la data de 19 septembrie 2011.
Reclamantul revendică încălcarea drepturilor sale garantate de prevederile articolului 3 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omuluişi a libertăţilor fundamentale, invocînd condițiile inumane și degradante în timpul detenţiei sale în Penitenciarul Nr. 13.
Subiectul cererii:
Reclamantul s-a născut în 1982 şi este, la moment, deţinut în Penitenciarul Cricova.
Circumstanţele cauzei:
În 2002, împotriva reclamantului a fost iniţiată urmărirea penală, acesta fiind acuzat de omor. Astfel Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău, a emis mandat de arest la data de 14 februarie 2002 pe numele reclamantului. Întrucât el a părăsit țara, pe numele acestuia a fost emis un ordin de căutare internațională.
Reclamantul a fost arestat în decembrie 2010, în Federația Rusă și extrădat în Republica Moldova, unde a fost plasat în detenție la 29 decembrie 2010 în baza mandatului de arest din 14 februarie 2002. Reclamantul susținecă în penitenciar a fost deţinut în condiţii inumane, în celule supraaglomerate, murdare, fără sistem de ventilare, lumină insuficientă din cauza ferestrelor mici, mîncare de rea calitate.
La data de 14 iunie 2011, reclamantul a fost condamnat la opt ani de privațiune de libertate. După data menționată nu au existat alte mandate de arest și reclamantul continua să fie deținut în baza sentinței de condamnare.
Poziţia Guvernului:
Guvernul consideră că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne în ceea ce privește încălcarea drepturilor garantate de art. 3, susținând că în jurisprudența Curții Supreme de Justiție, cu privire la acordarea compensațiilor pentru condiții precare de detenție pot fi acordate persoanelor care au fost deținute în astfel de condiții.
La fel, Guvernul susține că, condițiile de detenție în Penitenciarul nr. 13 s-au îmbunătățit considerabil din momentul în care Curtea a constatat că acestea încalcă dispozițiile articolului 3 și nu au atins gradul minim de gravitate pentru a fi considerate drept condiții inumane și degradante.
Raţionamentele CEDO:
Curtea reiterează că a examinat în repetate rânduri problema căilor de atac interne în ceea ce privește condițiile precare de detenție în Moldova (a se vedea Șarban c. Moldovei, nr 3456/05, Holomiov c. Moldova, nr 30649/05, Mitrofan v Moldova , nr 50054/07, nr 39584/07 și Shishanov c. Moldovei, nr 11353/06) și a constatat că remediile sugerate de Guvern au fost ineficiente în ceea ce privește persoanele deținute în prezent în detenție.
În Malai c. Moldovei (nr. 7101/06), Curtea a constatat o încălcare a articolului 13 din Convenţie din cauza lipsei unor remedii interne eficiente în ceea ce privește condițiile inumane și degradante de detenție, concluzionând că "nu s-a demonstrat că au existat căi de atac eficiente în ceea ce privește plângerea reclamantului în temeiul articolului 3" privind condițiile de detenție. Având în vedere că jurisprudența Curții Supreme de Justiție invocată de Guvern este similară cu cea citată de acestea, în cazurile menționate mai sus, Curtea nu vede nici un motiv să se abată de la această constatare în prezenta cauză.
Curtea precizează, de asemenea, că plângerea reclamantului cu privire la condițiile de detenție în Penitenciarul nr. 13 ridică întrebări de fapt și de drept suficient de întemeiate, încât determinarea lor să depindă de o examinare a fondului.
Curtea amintește principiile generale referitoare la condițiile de detenție stabilite în Ostrovar c. Moldovei (nr. 35207/03).
Curtea consideră că nu există motive să se abată de la concluziile la care s-a ajuns în hotărârile sale anterioare (Hadji v Moldova, nr 32844/07 și 41378/07, Silvestru c. Republica Moldova, nr 28173/10, Pisaroglu c. Republicii Moldova, nr 21061/11). Astfel, Curtea apreciază că dificultățile suferite de reclamant în timpul detenției sale în Penitenciarul nr. 13 a depășit nivelul inevitabil al greutăților inerente detenției și a atins pragul de severitate prevăzut de articolul 3 al Convenției. De asemenea Curtea notează că au fost depistate încălcări ale prevederilor art. 3 al Convenții în repetate rînduriîn ceea ce privește acest Penitenciar și din păcate este regretabil faptul că continuă să persiste condițiile inumane și degradante menționînd urgentarea din partea autorităților a măsurilor necesare pentru a pune capăt unei probleme devenite sistemice.
Decizia CEDO:
Curtea a hotărît, în unanimitate, violarea art. 3 din Convenţie privind condiţiile inumane în perioada detenţiei.
Costuri şi cheltuieli:
Curtea a decis să acorde dlui Alexandru Mescereacov suma de 4500 euro cu titlu de prejudiciu moral şi 800 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
Hotărîrea în original poate fi accestă la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-160406
Direcția drepturile omului și cooperare externă