La 12 ianuarie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea în cauza Morgoci vs Republica Moldova (cererea nr.13421/06). Cererea a fost depusă la Curte de către cetăţeanul Constantin Morgoci, pe data de 23 martie 2006. În faţa Curţii, reclamantul a invocat încălcarea articolelor 3 şi 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume, de faptul maltratării din partea poliţiei şi lipsa unei anchete efective.
Subiectul cererii:
În cauza Morgoci c. Moldovei, reclamantul este dl Constantin Morgoci, născut în a. 1976 şi decedat în a. 2010. Reclamantul, în cererea sa, a pretins că a fost abuzat de către ofiţerii de poliţie, în birourile acestora, pentru a obţine mărturii. La 21 ianuarie 2005, o instanţă de judecată din Zelenograd, Moscova, l-a condamnat pe reclamant, la 14 ani de închisoare, pentru omor şi furt de maşini. Iar, la 15 iulie 2005, autorităţile ruse l-au extrădat pe reclamant în Republica Moldova, pentru efectuarea unei anchete penale. În cererea sa, adresată Curţii, reclamantul a susţinut că, la momentul extrădării, era perfect sănătos. În Republica Moldova, reclamantul a fost plasat în detenţie în IDP a Comisariatului General de Poliţie.
Circumstanţele cauzei:
Pe data de 11 noiembrie 2007, autorităţile moldoveneşti l-au extrădat pe reclamant în Federaţia Rusă, pentru executarea termenului rămas din pedeapsă, după care, aproximativ după 2 ani şi 9 luni, acesta a decedat.
La 20 septembrie 2006, reclamantul a înaintat o acţiune civilă împotriva autorităţilor publice, solicitând despăgubiri pentru condiţiile de detenţie, rele tratamente, lipsa unei anchete efective, contaminarea cu tuberculoză.
Prin hotărârea irevocabilă a instanţelor naţionale, s-a dispus încasarea prejudiciului moral, în mărime de 15000 lei, constatându-se încălcarea drepturilor reclamantului, şi anume, de supunere a unor relelor tratamente și lipsa unei anchete efective.
După decesul reclamantului, sora acestuia, Tamara Morgoci, şi-a exprimat dorinţa de a menţine cererea introdusă în faţa Curţii. Ulterior, şi Victor Morgoci, soţul Tamarei Morgoci, şi-a exprimat dorinţa de a continua procedurile iniţiate.
În faţa Curţii, reclamantul s-a plâns, invocând articolul 3 din Convenţie, de faptul maltratării din partea poliţiei şi articolul 13 - lipsa unei anchete efective în acest sens.
Poziţia Guvernului:
Guvernul consideră că dna Tamara Morgoci nu este în drept să îl înlocuiască pe reclamant în aceste proceduri. Conform obiecţiilor Guvernului, reclamantul a pretins încălcarea drepturilor garantate de articolele 3 și 13 din Convenție, ceea ce provine din obiecțiile sale personale, natura personală şi sunt non-transferabile. Prin urmare, părinții și rudele acestuia din urmă nu pot pretinde a fi victime ale pretinselor încălcări, invocate de reclamant. De asemenea, Guvernul a motivat prezentarea obiecţiilor sale, prin neepuizarea căilor de atac interne, considerând că cererea, în temeiul articolului 13 al Convenției, este inadmisibilă.
Raţionamentele CEDO:
Curtea, în această speţă, se referă la principiile generale care sunt stabilite, în special, în cazul Hristozov și alții v. Bulgaria. În aceeaşi speţă, Curtea a demonstrat cazurile, în care un reclamant a decedat după introducerea cererii, şi anume, a recunoscut că un moștenitor sau o rudă ar putea continua procedura, dacă aceştia au un interes suficient în speţă. Moștenitorul unui reclamant, care a decedat, poate urmări interese materiale, declarându-și dorința de a menține cererea. Cazurile, în fața Curții, de asemenea, au o dimensiune morală. Deci, și rudele unui reclamant au un interes legitim în asigurarea că se va face dreptate, chiar și după moartea reclamantului. În astfel de circumstanțe, Curtea a considerat că rudele dlui Morgoci au un interes legitim, pentru a înlocui reclamantul în această procedură. Aşadar, Curtea respinge obiecția Guvernului cu privire la lipsa calității procesuale a dnei Morgoci și recunoaște că aceasta are calitatea de a înlocui reclamantul în procedurile în faţa Curţii.
Curtea a observat, în acest caz, că instanțele naționale corect au stabilit încălcarea dreptului reclamantului, garantat de articolul 3 al Convenției. Instanțele interne au decis că reclamantul, în mod intenţionat, a fost supus la rele tratamente de către poliție și investigațiile ulterioare nu au fost eficiente. Totodată, instanţele au confirmat faptul că, condițiile în care reclamantul a fost deținut, au fost inumane și degradante. Curtea constată că părțile nu au contestat concluziile instanțelor interne. Prin urmare, acceptă concluziile, și anume, că reclamantul a fost maltratat de către poliție și că ancheta autorităților cu privire la aceste afirmații a fost ineficientă ceea ce a dus la încălcarea articolului 3 din Convenţie.
Decizia CEDO:
Curtea a constatat, în unanimitate, violarea articolului 3 din Convenţie privind maltratarea reclamantului și condiţiile inumane în detenţie. Cît priveşte pretinsa violare a art. 13 Curtea a respins această revendicare notînd că părţile nu au contestat concluziile instanţelor naţionale.
Costuri şi cheltuieli:
Curtea a acordat reclamantului 11 000 euro, cu titlu de prejudiciu moral.
Hotărârea în original poate fi accesată la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-159804
Direcţia Drepturile Omului şi Cooperare Externă
Şef Direcţie – Maia Bănărescu
Executor – Cristina Popovici