La data de 3 martie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea în cauza Pisaroglu vs Republica Moldova (cererea nr.21061/11).

Subiectul cererii:

Reclamanta, Natalia Pisaroglu, s-a născut în 1987 și locuiește în Chișinău. Aceasta  a fost arestată la 19 iulie 2010, fiind acuzată de trafic de ființe umane și plasată în detenţie. Bazîndu-se pe articolul 3 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, s-a plîns de condiţiile de detenţie inumane şi degradante  din Penitenciarul nr.13 din Chişinău.

Circumstanţele cauzei:

La momentul prezentării observațiilor finale, adică la 18 iulie 2014, reclamanta se afla în Penitenciarul nr.13 din Chișinău unde, potrivit acesteia, condițiile de detenție au fost foarte proaste. În special, reclamanta a susținut că celulele erau supraaglomerate, murdare și reci, fără acces la lumina zilei sau aer curat, fără lenjerie de pat, alimentaţie de calitate, cu duș doar o dată pe săptămână, şi numai cu apă rece, iar hainele trebuiau spălate și uscate în celulă.

Poziţia Guvernului:

Guvernul a susținut că reclamanta nu a epuizat căile de atac la nivel naţional în ceea ce privește plângerea sa cu privire la condițiile precare de detenție. De asemenea, au menţionat că, în conformitate cu jurisprudența Curții Supreme de Justiţie, compensarea pentru condițiile precare de detenție poate fi atribuită persoanelor care au fost eliberate din detenție. Guvernul a susținut că condițiile de detenție în Penitenciarul nr.13 nu au constituit un tratament inuman și degradant, iar condițiile din închisoare s-au îmbunătățit considerabil din momentul în care Curtea Europeană a constatat, în cazuri similare, că condiţiile de detenţie în penitenciar sunt contrare articolului 3al Convenţiei. 

Raţionamentele CEDO:

Curtea a menţionat că principiile generale referitoare la condițiile de detenție au fost expuse în cauza Ostrava vs Republica Moldova[1]. De asemenea, Curtea a notat că condițiile precare de detenție din acest penitenciar au fost stabilite în perioada anilor 2008, 2009 și 2010, de către Raportorul Special al Organizației Națiunilor Unite cu privire la tortură și alte tratamente inumane sau degradante, și de către Ombudsmanul RM. Guvernul nu a prezentat nici o probă în susţinerea poziţiei că în Penitenciarul nr.13 au avut loc îmbunătățiri considerabile în ultimii ani. În astfel de circumstanțe, Curtea consideră că nu au existat motive să se îndepărteze de constatările din cauza Hadji vs Republica Moldova. Astfel, Curtea consideră că suferinţele reclamantei din timpul detenției sale în penitenciar în perioada iulie 2010 și iulie 2014 au depășit nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și au atins pragul de severitate contrar articolului 3 al Convenției. Prin urmare, a existat o violare a articolului 3 al Convenției.

 

Decizia CEDO:

Curtea a hotărât, în unanimitate, că a existat o violare a articolului 3 al Convenţiei.

 

Costuri şi cheltuieli:

Reclamanta a solicitat 5000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 207 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.

Curtea a obligat statul să-i achite reclamantei 3000 de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 207 euro pentru costuri şi cheltuieli.

 

Hotărârea în original poate fi accesată la:

http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-152626 

 

 

Direcţia Drepturile Omului şi Cooperare Externă