Thimothawes v. Belgia - 39061/11

Hotărârea din 4.4.2017 [Secția a II-a]

Articolul 5

Articolul 5-1

Arestarea sau detenția legală

Articolul 5-1-f

Expulzarea

Împiedicarea intrării ilegale pe teritoriul unui stat

Detenția în vederea expulzării unui solicitant de azil, vulnerabil din cauza stării sale de sănătate mintală: nicio încălcare

În fapt – Reclamantul, solicitant de azil, fusese deținut în vederea expulzării sale. În fața Curții europene, acesta a susținut că măsurile de detenție nu au fost implementate cu bună-credință, pentru că au fost aplicate în mod automat, fără ca autoritățile să aprecieze necesitatea lor, în mod special. Din cauza stării sale de sănătate psihică, acesta era vulnerabil, fapt care ar fi presupus efectuarea unui control individual al situației sale care să verifice dacă era necesară detenția sa și să stabilească dacă detenția reprezentase o măsură potrivită.

În drept – Articolul 5 § 1 f): Autorităților belgiene nu trebuie să Ii se reproșeze că nu au ținut cont de problemele mintale ale reclamantului, pentru că nu știau acest lucru atunci când au luat decizia din 1 februarie 2011 privind detenția reclamantului în centrul de tranzit al aeroportului, în vederea împiedicării sale de a intra în mod ilegal pe teritoriul belgian.

Reclamantul a beneficiat, în primele săptămâni ale detenției sale, de sprijin psihologic din partea centrului de tranzit, apoi din partea centrului în care a fost închis. Totuși, el nu a invocat problemele sale de sănătate atunci când a solicitat, prima dată, pe 6 aprilie 2011, punerea sa în libertate. Din acel moment, autoritățile nu au mai putut ignora situația reclamantului.

Însă măsura detenției din 5 mai 2011 nu conținea vreo referire la circumstanțele speciale ale reclamantului. Asemenea celorlalte decizii de privare de libertate și în conformitate cu prevederile legii privind regimul străinilor, decizia din 5 mai 2011 s-a limitat la a face trimitere la faptul că reclamantul încercase să intre pe teritoriul belgian fără să aibă îndeplinite condițiile necesare și că a cerut, la frontieră, să fie considerat drept refugiat, pe de o parte, și că, pe de altă parte, este necesară menținerea sa într-un loc stabilit până la o eventuală expulzare.

Deciziile succesive de privare de libertate au fost formulate laconic și în mod stereotip, fără a-i permite reclamantului să afle motivele care au justificat, în mod concret, detenția sa.

Așadar, această circumstanță nu a împiedicat instanțele competente să-și exercite controlul, chiar dacă acesta era limitat la unul de legalitate, ținând cont de exigențele jurisprudenței Curții referitoare la articolul 5 § 1 f) și la circumstanțele particulare ale reclamantului.

Mai mult, pentru a putea constata existența unei încălcări a articolului 5 § 1, reclamantul trebuia să stabilească că se afla într-o situație particulară care putea conduce, prima facie, la concluzia că detenția sa nu era justificată. Numai sănătatea mintală a reclamantului nu era de natură să conducă, în prezenta cauză, la o asemenea concluzie: reclamantul a beneficiat de o atenție specială în cadrul celor două centre închise în care a stat, iar rapoartele efectuate de către serviciile de sprijin psihologic nu fuseseră contrare detenției.

În fine, având în vedere circumstanțele cazului care a presupus punerea în aplicare a unei proceduri de repatriere în Turcia, iar apoi o procedură de expulzare în Egipt, dar și controlul celor două cereri privind acordarea azilului, durata detenției nu poate fi considerată excesivă.

Concluzie: nicio încălcare (cinci voturi la două).

(Vezi, de asemenea, Fișa tematică Migranții în detenție)