Orlovskaya Iskra v. Rusia - 42911/08

Hotărârea din 21.2.2017 [Secţia a III-a]

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de a comunica informaţii

Limitarea libertăţii unui ziar de a comunica informaţii în timpul campaniei electorale: încălcare

Articolul 35

Articolul 35-1

Perioada de şase luni

Recursul în anulare ca remediu efectiv: admisibilitate

În fapt – ONG-ul reclamant tipărea un ziar regional a cărui afiliere politică era menţionată pe prima pagină. În timpul campaniei electorale din 2007 pentru camera inferioară a Parlamentului, ziarul publicase un număr de articole care criticau un candidat la acele alegeri. Comisia electorală regională a examinat articolele şi a conchis că acestea conţineau elemente de campanie electorală care nu fuseseră plătite din fondul oficial de campanie al părţilor, aşa cum se cerea, fiind încălcate prevederile legale naţionale relevante. Reclamantul a fost găsit vinovat de comiterea unei contravenţii administrative şi amendat. Pe 27 decembrie 2007, un tribunal districtual i-a respins cererea de recurs. Reclamantul a introdus apoi două recursuri în anulare şi o sesizare privind neconstituţionalitatea, toate fiind respinse.

În procedurile din faţa Curţii, reclamantul s-a plâns în baza articolului 10 în privinţa calificării materialului pe care îl publicase drept campanie electorală şi în privinţa amenzii impuse pentru omisiunea de a oferi informaţii despre finanţarea publicării sale.

În drept – Articolul 10

(a) Cu privire la admisibilitate: Cererea din faţa Curţii a fost introdusă cu mult după cele şase luni de la decizia privind recursul, datată cu 27 decembrie 2007. Totuşi, fiecare din cele două decizii privind recursul în anulare şi decizia Curţii Constituţionale au fost pronunţate şi comunicate reclamantului în interiorul perioadei de şase luni. La acea vreme, Codul contravenţiilor administrative (“CAO”), care guverna procedurile, nu prevedea o limită de timp pentru introducerea unui recurs în anulare. Lipsa limitelor de timp pentru utilizarea unui remediu crease incertitudine şi lipsise, în principiu, de efect regula celor şase luni. Totuşi, în 2006, Curtea Constituţională a pronunţat o decizie care menţiona că cererea de recurs în anulare trebuia introdusă în termen de trei luni de la data la care începea să producă efecte ultima hotărâre contestată. Dat fiind faptul că procedurile recursului în anulare au fost iniţiate în perioada-limită de trei luni, că acele proceduri rămăseseră în acelaşi sistem de remedii existent pe plan naţional şi că erau, de principiu, apte să trateze substanţa problemei relevante care ţinea de Convenţie şi să ofere o redresare adecvată, reclamantul putea conta în mod rezonabil pe efectivitatea remediului şi era obligat să facă uz de acesta înainte de a introduce o cerere în faţa Curţii.

(b) În fond: A fost potrivit să se analizeze dreptul reclamantului la libertatea de expresie în lumina drepturilor garantate de articolul 3 al Protocolului nr. 1, care erau cruciale pentru stabilirea şi menţinerea fundamentelor unei democraţii efective şi cu înţeles guvernate de preeminenţa dreptului. Alegerile libere şi libertatea de exprimare, şi în special libertatea dezbaterilor politice, reprezentau principiile de bază ale oricărei societăţi democratice. Cele două drepturi erau inter-conexate şi funcţionau pentru consolidarea lor reciprocă. Fusese deosebit de important ca în perioada care preceda alegerile, opiniile şi informaţiile de orice tip să circule liber.

Nu s-a dovedit faptul că publicaţiile avute în vedere reprezentau materiale de campanie politică; ele constituiau mai curând un produs jurnalistic obişnuit. Organizaţia reclamantă menţionase în mod clar, pe prima pagină a ziarului, afilierea ei politică formală. Nu existase nici un motiv să se considere că la originea articolelor imputate stătea vreun candidat sau vreun partid politic. Prin urmare, publicarea articolelor în discuţie a constituit un exerciţiu aparte al libertăţii de exprimare, şi anume alegerea de a publica articolele, comunicând, astfel, informaţii către cititori şi posibilii votanţi.

Fusese dificil, dacă nu imposibil, să se stabilească dacă conţinutul referitor la un candidat putea fi perceput mai degrabă ca un comentariu negativ sau dacă urmărea un scop de campanie. Cadrul normativ naţional interzicea activitatea presei scrise în baza unui criteriu care era vag şi care le conferea autorităţilor publice o foarte largă discreţie în interpretarea şi aplicarea acestuia. Nu s-a demonstrat în mod convingător că presa scrisă ar trebui supusă unor condiţii riguroase de imparţialitate, neutralitate şi egalitate de tratament în timpul perioadei electorale. Rolul de câine de pază al presei nu devenea mai puţin important pe timp de campanie. Acest rol includea un exerciţiu independent al libertăţii presei în baza unei alegeri editoriale libere de a comunica informaţiile şi ideile de interes public. În particular, evaluarea candidaţilor şi a programelor lor contribuise la dreptul publicului de a primi informaţii şi consolidase capacitatea votanţilor de a face alegeri informate în privinţa candidaţilor existenţi.

Prin supunerea exprimării de comentarii unor reguli de campanie şi prin urmărirea reclamantului în baza acestor reglementări a existat o ingerinţă în alegerea editorială a organizaţiei reclamante de a publica un text care lua o poziţie critică şi de a comunica informaţii şi idei de interes public. Nu au fost prezentate motive suficient de convingătoare pentru a justifica urmărirea şi condamnarea.

Concluzie: încălcare (şase voturi la unu).

Articolul 41: 5,500 EUR în privinţa prejudiciului moral şi a celui material.

(Vezi Tumilovich v. Rusia (dec.), 47033/99, 22 iunie 1999, Nota informativă 7; Mathieu-Mohin şi Clerfayt v. Belgia, 9267/81, 2 martie 1987; Animal Defenders International v. Regatul Unit [MC], 48876/08, 22 aprilie 2013, Nota informativă 162)