M.C. şi A.C. v. România
Hotărârea din 12.4.2016 [Secţia a IV-a]
Articolul 14
Discriminare
În fapt – În 2006, reclamanţii participaseră la marşul lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, transsexualilor şi intersexualilor (LGBTI) din Bucureşti. Marşul fusese dublat de contra-manifestaţii care, în ciuda protecţiei acordate participanţilor de către poliţie, a sfârşit cu amendarea mai multor persoane pentru tulburarea evenimentului. La finalul marşului, reclamanţii au fost atacaţi de un grup de persoane care strigaseră insulte la adresa homosexualilor. Ancheta penală ulterioară a fost încheiată în 2011, fără identificarea autorilor atacului.
În drept – Articolul 14 coroborat cu articolul 3: În opinia Curţii, scopul abuzului fizic şi verbal la care au fost supuşi reclamanţii fusese, probabil, inducerea unei temeri în ceea ce-i priveşte, astfel încât să renunţe de la exprimarea publică a sprijinului lor pentru comunitatea LGBTI. Sentimentele reclamanţilor de suferinţă trebuie să fi fost intensificate de faptul că au fost atacaţi pentru că îşi exercitau drepturile garantate de Convenţie, şi anume participarea la un marş LGBTI. Având în vedere rapoartele întocmite de numeroase organisme internaţionale, inclusiv de către Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Curtea a recunoscut situaţia precară în care se afla comunitatea LGBTI din statul reclamat, membrii săi făcând obiectul unor atitudini negative. Prin urmare, tratamentul la care au fost supuşi reclamanţii atinsese pragul de gravitate cerut pentru a cădea sub incidenţa articolului 3, citit împreună cu articolul 14 din Convenţie.
Cu privire la investigarea incidentelor, reclamanţii au depus înmod prompt o plângere penală şi au prezentat toate probele pe care le aveau la dispoziţie, probe despre care considerau că erau suficiente ca să se identifice cel puţin câţiva dintre atacatori. Totuşi, autorităţile nu au întreprins paşi semnificativi timp de aproape un an şi, la mai mult de cinci ani de la formularea plângerii penale iniţiale, nu stabiliseră încă identitatea făptuitorilor. În plus, Curtea a observat mai multe deficienţe în investigarea cazului. Autorităţile nu au avut în vedere în mod special rolul jucat de posibilele motive cu caracter anti-homosexual din spatele atacului. Acest fapt fusese indispensabil, dată fiind ostilitatea împotriva comunităţii LGBTI din statul reclamat şi în lumina susţinerilor reclamanţilor potrivit cărora fusese utilizat un limbaj clar al urii împotriva homosexualilor, de către atacatori, în timpul incidentului. Fără o asemenea abordare riguroasă din partea autorităţilor care aplică legea, infracţiunile motivate de ură ar fi tratate, în mod inevitabil, de aceeaşi manieră cu cazurile care nu presupun asemenea spectre, iar indiferenţa rezultantă ar echivala cu o aprobare oficială sau chiar cu o complicitate la comiterea infracţiunilor motivate de ură. Mai mult, fără o investigaţie semnificativă, ar fi dificil pentru statul reclamat să implementeze măsurile menite să îmbunătăţească paza unor asemenea demonstraţii paşnice în viitor, subminând astfel încrederea publică în politicile anti-discriminare ale statului.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 41: 7,000 EUR pentru fiecare reclamant, pentru prejudiciul moral suferit.
(Vezi Identoba şi alţii v. Georgia, 73235/12, 12 mai 2015; şi, mai general, Fişa privind Chestiunile referitoare la orientarea sexuală; vezi, de asemenea, în privinţa violenţei presupus a avea la bază motive rasiale, Nachova şi alţii v. Bulgaria [MC], 43577/98 şi 43579/98, 6 iulie 2005, şi, în privinţa violenţei presupus a avea la bază motive religioase,Membrii Congregaţiei Gldani a artorilor lui Iehova şi alţii v. Georgia,71156/01, 3 mai 2007)
© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei M.C. şi A.C. v. România de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.