Print 

 

Scrisoare deschisă

privind declaraţiile Excelenţei Sale, domnului Pirkka Tapiola,

ambasador al Delegaţiei Uniunii Europene

 

Asociaţia Judecătorilor din Moldova a luat act cu îngrijorare de declaraţiile Ambasadorului Uniunii Europene în Republica Moldova, E.S. dl Pirkka Tapiola, referitoare la acuzaţiile de influenţă politică a deciziei Curţii de Apel Cahul din 5 aprilie 2016.

AJM apreciază eforturile care au fost depuse de UE în Republica Moldova pentru a sprijini parcursul european al ţării noastre. În acelaşi timp, AJM consideră că comentarea de către orice persoană a dosarelor care se află pe rolul instanţelor de judecată, trebuie să aibă loc într-o manieră obiectivă, astfel încât să nu fie prejudiciată preeminenţa dreptului. Aceasta este cu atât mai mult valabil în cazul reprezentanţilor misiunilor diplomatice, care trebuie să manifeste o prudenţă deosebită, ţinând cont de limitele uzanţelor diplomatice şi a principiilor de drept universale.

În acest context, AJM atrage atenţia asupra faptului că decizia CA Cahul nu este irevocabilă, ea urmând a fi supusă controlului judiciar de către Curtea Supremă de Justiţie. Prin urmare, orice calificative care vin din partea unui diplomat de asemenea rang, referitor la un dosar care încă se află pe rolul instanţelor de judecată, ar putea fi privită ca o imixtiune în efectuarea justiţiei şi o presiune asupra instanței de recurs. O asemenea atitudine vine în contradicţie cu principiile statului de drept, de independenţă a justiţiei şi Convenţiei de la Viena din 18 aprilie 1961 cu privire la relațiile diplomatice.

În cazul în care Excelenţa sa, dl Pirkka Tapiola, crede că a fost pronunţată o decizie judiciară influenţată politic, având informaţii şi dovezi, AJM îl invită să se adreseze Inspecţiei judiciare de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii.

Asociaţia Judecătorilor din Moldova regretă declaraţia Excelenţei sale, dl ambasador al UE, Pirkka Tapiola, sperând că pe viitor va manifestată mai multă prudenţă la comentarea dosarelor care se află pe rolul instanţelor de judecată, în mod special, a celor ce urmează să fie supuse controlului judiciar al instanţelor superioare.

 

Preşedintele Asociaţiei Judecătorilor din Moldova

Ion Druţă