La 9 noiembrie 2026, Curtea Supremă de Justiție a emis un aviz consultativ prin care a explicat efectele privării efective de libertate în regiunea transnistreană pentru aceeași faptă care este urmărită penal de către autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Avizul consultativ a fost solicitat de Judecătoria Anenii Noi în contextul unei cauze de tâlhărie. Inculpații au susținut că, anterior, au fost „condamnați” pentru aceleași fapte de structurile neconstituționale din regiunea transnistreană și că au „executat” pedeapsa cu închisoarea în regiunea transnistreană. După „eliberare”, ei au fost reținuți de autoritățile constituționale, iar cauza lor a fost transmisă în instanța de judecată. Judecătorul care examina cauza, la inițiativa apărării, a solicitat clarificarea Curții Supreme de Justiție cu privire la efectul detenției de facto din regiunea transnistreană pentru aceeași faptă asupra cauzei penale examinate.

O parte importantă din aviz se referă la admisibilitatea solicitării, având în vedere condițiile impuse de art. 331² Cod de procedură penală pentru emiterea avizului consultativ. Avizul consultativ poate fi emis doar cu privire la problemele de drept care nu au fost explicate anterior de Curtea Supremă de Justiție. Avizul menționează că Curtea a fost sesizată anterior de câteva ori cu întrebări similare în procedura recursului în anulare, însă hotărârile adoptate nu au oferit un răspuns explicit, recursurile în anulare fiind declarate inadmisibile. De asemenea, din solicitarea de aviz consultativ nu rezulta că, până la emiterea încheierii, judecătorul a efectuat o cercetare aprofundată a legislației relevante, a practicii judecătorești din Republica Moldova și a jurisprudenței CtEDO, pentru a identifica în mod clar norma interpretarea căreia se solicită. Această omisiune deseori a dus la respingerea solicitării ca inadmisibilă. Curtea a subliniat că existența unei probleme de drept este stabilită de ea în funcție de argumentele formulate în încheierea de solicitare a avizului și că ea poate identifica norma interpretată chiar dacă aceasta nu a fost menționată în încheiere. Curtea a stabilit că întrebarea viza incidența art. 4 din Protocolul nr. 7 la CEDO, care interzice „pedepsirea” penală repetată pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni.

Curtea a explicat că art. 4 din Protocolul nr. 7 la CEDO nu impune obligația recunoașterii efectului „hotărârilor judecătorești” emise de autorități nerecunoscute, chiar dacă acestea sunt favorabile apărării. Curtea a subliniat că „hotărârile” structurilor „judiciare” din regiunea transnistreană nu au putere juridică în ordinea juridică de drept a Republicii Moldova, nu produc efecte, și nu constituie temei de încetare a procesului penal.

Făcând referire la practica Curții Internaționale de Justiție și opiniile Comisiei de la Veneția, Curtea a menționat că principiul nerecunoașterii unor autorități nerecunoscute nu poate fi aplicat într-o manieră care să conducă la ignorarea completă a drepturilor fundamentale ale persoanelor aflate sub controlul lor. Privarea efectivă de libertate suferită de o persoană în stânga Nistrului reprezintă o realitate care trebuie evaluată la individualizarea pedepsei.

Instanța de judecată urmează să stabilească dacă faptele incriminate sunt aceleași și dacă există o legătură dintre ele și privarea efectivă de libertate. Curtea a subliniat că „actele emise” de autorități nerecunoscute nu reprezintă documente, în sensul art. 93 și art. 157 Cod de procedură penală. Acestea sunt obiecte care pot servi drept mijloace pentru constatarea circumstanțelor relevante, adică corpuri delicte. În orice caz, doar „actele emise” de autorități nerecunoscute nu sunt suficiente pentru verificarea identității faptelor incriminate și a legăturii dintre ele și privarea efectivă de libertate. Acestea urmează a fi stabilite prin coroborarea tuturor probelor, inclusiv corpurile delicte, declarațiile martorilor sau victimei, fotografii, înregistrări audio sau video, declarațiile inculpatului privind modul de executare a „pedepsei”, informații din registrele publice ținute de Republica Moldova, etc.

La individualizarea pedepsei, instanța trebuie să explice ce importanță atribuie perioadei dovedite de privare efectivă de libertate, dacă scopurile pedepsei justifică o nouă privare de libertate și în ce măsură sancțiunea ce urmează a fi stabilită este proporțională, având în vedere toate circumstanțele cauzei. Instanța poate valorifica această împrejurare ca circumstanță atenuantă și va examina aplicarea unei pedepse mai blânde decât minimul stabilit de lege, în temeiul art. 79 Cod penal. Aceasta nu instituie însă o regulă generală de computare automată, zi pentru zi, a „detențiilor” suportate în regiunea transnistreană, similar art. 88 Cod penal. Totuși, la valorificarea împrejurărilor de fapt dovedite, instanțele nu sunt decăzute din posibilitatea de a o face, cu luarea în calcul a limitelor instrumentelor de individualizare a pedepsei prevăzute de legislația penală a Republicii Moldova.

Textul integral al avizului consultativ poate fi accesat aici