Curtea Supremă de Justiție își exprimă profunda tristețe și regretul în legătură cu trecerea prematură în neființă a doamnei Bounegru Stela, șefa Direcției evidență și documentare penală.
Plecarea sa mult prea devreme ne întristează profund și lasă un gol imens în inimile celor care au cunoscut-o și au avut privilegiul de a-i fi colegi.
Parcursul său profesional în sistemul judecătoresc a început la 31 august 1989, în calitate de grefieră la Judecătoria Supremă. La 28 august 1996, a fost transferată la Curtea de Apel a Republicii Moldova, în funcția de specialist principal, iar din 12 iunie 2003 și-a continuat activitatea în cadrul Curții Supreme de Justiție. De-a lungul anilor, a exercitat mai multe funcții: consultant superior, consultant principal și șef adjunct de direcție. La 2 ianuarie 2019, a fost numită în funcția de șefă a Direcției evidență și documentare penală, pe care a deținut-o până la deces.
Prin profesionalismul, dedicarea și responsabilitatea de care a dat dovadă, doamna Stela Bounegru a contribuit, de-a lungul anilor, la buna desfășurare a activității Curții Supreme de Justiție.
Dincolo de activitatea profesională, Stela Bounegru va rămâne în amintirea noastră ca un om cu suflet mare, mereu atent la cei din jur și gata să ofere ajutor și sprijin ori de câte ori era nevoie. Bunătatea, grija față de ceilalți și disponibilitatea de a-și sprijini colegii au făcut-o apreciată și respectată de cei care au cunoscut-o.
Colectivul Curții Supreme de Justiție transmite sincere condoleanțe familiei și tuturor celor îndurerați de această pierdere. Le suntem alături cu compasiune și solidaritate în aceste momente de grea încercare.
Drum lin spre lumină, dragă Stela. Vei rămâne în amintirea noastră prin bunătatea sufletească, grija față de cei din jur și generozitatea cu care ai oferit ajutor și sprijin tuturor celor care aveau nevoie.
Dumnezeu să o odihnească în pace.
