Potrivit art. 98 alin. (1) pct. 4), alin. (3) din Codul electoral, Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva actelor judecătorești ale curților de apel adoptate în cadrul litigiilor electorale. Programul de lucru al instanțelor se organizează în așa fel încât contestațiile să poată fi depuse și examinate fără întârziere.
De asemenea, în conformitate cu 100 alin. (1) din Codul electoral, în perioada electorală, autoritățile competente examinează contestațiile în termen de 3 zile de la depunere, dar nu mai târziu de ziua alegerilor. La examinarea litigiilor electorale, instanțele judecătorești aplică același termen, inclusiv în cadrul procedurilor de exercitare a căilor de atac.
În scopul asigurării respectării termenelor stabilite la depunerea şi examinarea contestaţiilor în materie electorală, prin Dispoziția nr. 203 din 16 noiembrie 2023 a Președintelui interimar al Curții Supreme de Justiție a fost stabilit un program special de lucru pentru data de 18 și 19 noiembrie 2023.
Astfel, potrivit pct. 1 al Dispoziţiei, zilele de repaus de 18 și 19 noiembrie 2023, se declară zile lucrătoare pentru preşedintele interimar, judecătorii și asistenții judiciari, prezența cărora este necesară în vederea examinării contestaţiilor repartizate.
În conformitate cu pct. 2 al Dispoziţiei, zilele de repaus de 18 și 19 noiembrie 2023, se declară zile lucrătoare pentru persoanele responsabile de înregistrarea și asigurarea repartizării aleatorii a cauzelor și personalul din serviciul administrativ al instanței.
Dispoziția nominalizată poate fi accesată aici:
https://csj.md/images/Dispoziia%20nr.%20203%20din%2016%20noiembrie%202023.pdf
Persoană responsabilă:
Bradu Tatiana- Șef Secție evidență procesuală a cauzelor civile
Telefon de contact nr. (022) 218-772
Direcția monitorizare și relații cu publicul