La data de 18 februarie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat cauza JALBĂ v. România, care pretinde că i-a fost încălcat dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, drept statuat în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Petentul Jalbă este funcţionar public într-o autoritate publică locală şi deţine funcţia de şef al departamentului care gestionează activitatea transportului public din localitate. În presa locală s-a publicat un articol prin care este învinuit că „protejează mafia Maxi-taxi” şi că acesta a favorizat semnarea unui contract de prestaţie a serviciilor de maxi-taxi, unde în calitate de manager general, fiind angajat chiar fiul său, fără a fi prezentate probe.
Reclamantul Jalbă a contestat în instanţele judecătoreşti naţionale cele scrise în articol considerând că prin această acţiune defăimătoare i-a fost afectată onoarea, demnitatea și reputația profesională, a fost supus la dispreț public şi totodată a fost comisă o ingerinţă în respectarea vieții private şi de familie.
În apărarea să, jurnalistul a susținut că articolul său a fost destinat pentru a informa publicul cu privire la situația din transportul public în oraș și nu de a defăima reclamantul.
Examinând cauza Curtea reiterează că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale societăţii democratice, iar garanţiile oferite presei sunt de o importanţă deosebită. Cu toate acestea, orice declaraţie, chiar şi atunci când constituie o judecată de valoare, trebuie să fie susţinută de un substrat factologic suficient, în caz contrar aceasta va avea o natură excesivă. La fel şi în cazul în care în articolul de presă este vizat numele unui politician sau al unei alte persoane publice, jurnalistul nu poate să aducă acuzaţii fără a avea o bază factologică verificată şi demonstrată din punct de vedere al conţinutului.
De asemenea, Curtea europeană notează, că deşi scopul dispoziţiilor articolului 8 este de a proteja individul împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor publice, asta nu înseamnă că doar statul este obligat să se abţină de la astfel de ingerinţe.
Instanţele naţionale urmau să examineze dacă au fost respectate principiile enunțate în articolele 8 și 10 din Convenție și dacă a existat un echilibru corect între dreptul reclamantului la respectarea vieţii private şi de familie în conformitate cu articolul 8 și dreptul jurnalistului la libertatea de exprimare garantate prin articolul 10 ale Convenţiei.
Curtea consideră, că acuzațiile aduse reclamantului privind presupusele acțiuni corupte și ilegale au fost de natură gravă ca să-i afecteze exercitarea atribuțiilor sale și să-i prejudicieze reputaţia, iar faptul că jurnalistul nu a demonstrat aceste acuzaţii, reprezintă în sine „o neglijență jurnalistică”.
Astfel Curtea a decis că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție „dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”.
Rezumatul şi Hotărârea CEDO Jalbă v. România vezi aici.
Secţiunea III
Caz JALBĂ v. ROMANIA
(Nr. Cererii 43912/10)
Strasbourg 18 februarie 2014
Subiectul cererii:
Cazul se referă la plângerea depusă de către cetăţeanul român Emilian Laurenţiu Jalbă, la 20 iulie 2010. Reclamantul Jalbă susţine că i-au fost încălcate drepturile şi imaginea sa a fost denigrată în presa locală. Jalbă contestă decizia instanţei naţionale, bazându-se pe faptul că i-au fost încălcate drepturile, mai exact, articolul 8 din Convenţie (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie).
Starea de fapt
Reclamantul Jalbă Emilian Laurenţiu este născut în 1978. Solicitantul este funcționar public și lucrează pentru primărie Galați, ca șef al departamentului tehnic. La 11 aprilie 2008, în presa locală se publică un articol semnat de jurnalistul IG cu titlul "Doi șmecher de la Primărie protejează mafia Maxi-taxi din Galați". Drept elemente fotografice în articol, solicitantul a fost prezentat cu următorul comentariu cu caractere aldine: "La Jalbă, fraierii vin degeaba cu jalba-n Proţap”.
Totodată, jurnalistul aduce acuzaţii grave la adresa solicitantului Jalbă, acuzându-l că în perioada activităţii sale la primăria din Galaţi, acesta a favorizat semnarea unui contract de prestaţie a serviciilor de maxi-taxi, unde angajat în calitate de manager general, fiind chiar fiul său Laurenţiu Jalbă. De asemenea, jurnalistul consideră acestea fiind „faptele confirmatorii”.
Reclamantul Jalbă a contestat cele scrise în articol considerând astfel că este o acţiune defăimătoare și astfel fiind supus la dispreț public, distrugând astfel onoarea, demnitatea și reputația profesională și totodată aceasta reprezintă o interferenţă la dreptul la viața de familie.
Reclamantul a introdus o acțiune generală drept prejudiciu în valoare de 10.000 lei (RON) împotriva jurnalistului IG (aproximativ 2.800 de euro ( EUR) ) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Reclamantul a prezentat probe dovedind că nici el, nici membrii familiei sale în proprietatea sa nu deţin averi sau afaceri cu maxi - taxi şi că în adresa sa nu există acțiuni disciplinare sau penale inițiată împotriva lui pentru presupuse acte de corupție, sau de gestionare frauduloasă în timpul activităţii sale la primăria din Galaţi.
În apărarea să, în faţa instanţelor judecătoreşti, jurnalistul IG a susținut că articolul său au fost destinate pentru a informa publicul cu privire la situația de transport public în oraș și nu de a defăima reclamantul. În plus, jurnalistul a declarat că reclamantul Jalbă a omis opţiunea de a cere ziarului să publice o replică (drept la replica).
La 18 februarie 2009, Judecătoria Galați a admis cererea reclamantului drept întemeiată, jurnalistul fiind obligat să plătească reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul moral. Instanţa a declarat că jurnalistul a avut dreptul să aducă astfel de acuzaţii în adresa reclamantului chiar dacă acestea ar fi fost existat, deoarece nu s-a luat în calcul prezumţia nevinovăției până instanța de judecată sau organele abilitate nu s-au pronunţat definitiv . Jurnalistul a depus un recurs in limitele legii împotriva deciziei judecătoreşti.
La 21 ianuarie 2010, Tribunalul Galați, reunită într-o instanță judecătorească definitivă, a admis recursul ziaristului şi a casat hotărârea din 18 februarie 2009, respingând acțiunea reclamantului. Instanţa a considerat că articolul în cauză reprezintă o problemă de interes public, în special, gestionarea de către un funcționar public din fonduri publice referitoare la transportul. Instanţa a argumentat decizia sa şi prin faptul că dreptul persoanei defăimate la respectarea reputației sale, ar putea fi foarte rar permisă să prevaleze asupra interesului public, în special în cazurile în care astfel de interes public a fost foarte important.
La o dată nespecificată, reclamantul a formulat o acțiune penală împotriva ziaristului pentru calomnie, împreună cu o acţiune civilă, iar la 25 martie 2009 procuratura Oficiului Galați a respins plângerea penală a reclamantului împotriva jurnalistului, pe motiv că dispozițiile Codului penal din România cu privire la calomnie au fost abrogate. Reclamantul nu a făcut recurs împotriva deciziei în fața instanțelor naționale.
Reclamantul a depus o cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, bazându-se pe articolul 10 (Dreptul al viața) şi articolul 8 (Dreptul la respectarea vieţii private şi familiale). Cutea a considerat cererea reclamantului Jalbă drept admisibilă.
Poziţia guvernului român, ca reprezentant legal.
Guvernul a recunoscut că hotărârea din 21 ianuarie 2010 ar putea fi considerată drept o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private. Cu toate acestea, statul a creat un cadru legal și procedural adecvat de protecție a dreptului reclamantului la respectarea reputației sale și a rămas să se stabilească dacă instanțele judecătorești au ajuns la un echilibru corect între interesele private ale reclamantului și cele ale publicului larg. Totodată, guvernul a declarat că respingerea acțiunii reclamantului de către instanța de judecată finală a urmărit un scop legitim, deoarece aceasta a protejat un interes general, chiar și anume a publicului de a fi informat cu privire la gestionarea fondurilor publice. În plus, instanțele judecătorești naționale au efectuat un exercițiu de echilibrare a intereselor opuse și au ajuns la concluzia că protejarea libertății de exprimare s unui jurnalist a fost mai important. Guvernul a susținut că în timp ce jurnalistul a furnizat dovezi în sprijinul articolul său în fața instanțelor judecătorești naționale, reclamantul nu a dovedit nici o legătură directă între articol și orice daune pe care acesta le-ar fi suferit în urma publicării.
Decizia Curţii
Costuri şi Cheltuieli
Reclamantul a cerut 10,000 euro, drept despăgubiri morale. Drept urmare, Curtea obligă statul român să achite pagube morale în valoare de 4.500 de euro, reclamantului Jalbă.
Reclamantul a pretins, de asemenea, 3.900 RON (aproximativ EUR 880) pentru costuri și cheltuieli suportate în fața Curții . El a prezentat două facturi de 3.000 de lei ( aproximativ 680 de euro ) și de 250 RON ( aproximativ 60 de euro ) cheltuieli suportate pentru asistenţa juridică a unui avocat. Potrivit jurisprudenței Curții, reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care demonstrează că acestea au fost realmente necesare.
În cazul de față, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde suma de 740 de euro pentru costuri și cheltuieli .
Textul în original îl puteţi accesa aici: http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/Pages/search.aspx#{"languageisocode":["ENG"],"documentcollectionid2":["JUDGMENTS","DECISIONS"],"itemid":["001-140927"]}
[1] European Court for Human Right, Third Section, Case „Jalbă v. Romania”, 18 february 2014, p 10/15, France;
European Court for Human Right, Third Section, Case „Jalbă v. Romania”, 18 february 2014, p 12/15, France;