Astfel a statuat CEDO, la 28 ianuarie anul curent, în cadrul examinării Cauzei T.M. și C. M. v.s Republica Moldova (mama şi fiica). Reclamantele aduc acuzații autorităților publice naţionale, care, în opinia lor, nu au întreprins măsuri adecvate şi eficiente pentru a le proteja de acte de violență în familie, comise de fostul soţ al dnei T.M. și tatăl C.M.
Înalta Curte a constatat că a existat o încălcare a articolului 14 ( interzicerea discriminării) coroborat cu articolul 3 „interzicerea torturii” din Convenție în privința primului reclamant şi menţionează eșecul statului de a proteja femeile împotriva violenței în familie şi încălcarea dreptului la o protecție egală în faţa legii.
Curtea a notat că procurorul a refuzat să inițieze o urmărire penală pe motiv că leziunile cauzate primului reclamant nu au fost suficient de severe, ceea ce accentuează insuccesul de a realiza o protecţie relevantă a victimelor violenţei domestice de către autoritățile de drept, indicând că specificul violenței nu întotdeauna presupune leziuni fizice.
În opinia Curții, combinația factorilor respectivi demonstrează evident, că acțiunile autorităților nu sunt un simplu eşec sau tergiversarea examinării violenței împotriva primului reclamant, dar constituie iertarea violenței și reflectă atitudinea discriminatorie față de aceasta ca femeie.
http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-140240
Tot la 28 ianuarie curent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat şi Cauza Buhaniuc v.s Republica Moldova. Reclamantul, în cererea sa, invocă faptul că a fost supus maltratării fizice, atacurilor psihologice și ţinut în condiții de detenție îngrozitoare, în urma protestelor din 7 aprilie 2009 împotriva presupusei fraude electorale parlamentare, precum şi neinvestigarea în mod corespunzător a cererii sale de către autorităţile naţionale.
Onorata Curtea de la Strasbourg, în unanimitate, a constatat violarea articolului 3 „interzicerea torturii”în aspect material şi procedural. Ea a notat că investigația pe marginea plângerii reclamantului a fost serios viciată prin neînceperea urmăririi penale mai mult de un an de zile de la depunerea plângerii, tergiversarea inexplicabilă de a aduce la cunoştinţă ordonanța relevantă şi ineficienţă acţiunilor de investigaţie ale procurorului. Curtea a specificat, ținând cont de constatările judecătorului de instrucție, că ordonanțele s-au bazat doar pe declarațiile ofițerilor de poliție.
În acest context, Curtea a considerat că nu era necesar de a aștepta rezultatele investigației pentru a epuiza căile interne de recurs.
http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-140238
Direcţia drepturilor omului şi cooperare externă