Prigală v. Republica Moldova – nr. 36763/06 

Hotărârea din 13.2.2018 [Secţia a II-a]

 

Articolul 7

Nicio pedeapsă fără lege

 

Interpretarea în defavoarea contribuabilului a legislației fiscale neclare – încălcare

 

Pe 17 august 2006, reclamantul Trofim Prigală, născut în 1961 şi care locuieşte în Anenii Noi, a invocat în fața Curții încălcarea articolului 7, a articolului 6 § 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, dată fiind interpretarea în defavoarea sa a legislației fiscale neclare.

 

În fapt:

 

În cererea depusă la Curte, reclamantul, notar, a menționat că, pe 16 februarie și 7 iunie 2005, Inspectoratul Fiscal de Stat Anenii Noi (IFS) a emis două decizii cu privire la rezultatele controlului fiscal a biroului său notarial, constatând, printre altele, diminuarea contribuțiilor de asigurări sociale pentru perioada 2000-2002. Astfel, IFS a dispus încasarea de la reclamant la bugetul de stat a contribuțiilor de asigurări sociale în sumă de 765.291 MDL (aproximativ 48.000 EUR), dar şi o amendă de 641.712 MDL (aproximativ 40.200 EUR), precum și penalități de întârziere.

Pe 24 iunie 2005, reclamantul a contestat deciziile în cauză, invocând faptul că calcularea contribuţiilor la bugetul de stat trebuia efectuată din suma onorariului net şi nu a celui brut, cum a considerat Inspectoratul fiscal. Reclamantul a susţinut că, dată fiind lipsa de claritate a legislaţiei, el trebuia să beneficieze de prevederile articolului 11 din Codul fiscal, potrivit căruia toate dubiile existente în aplicarea legislaţiei fiscale se interpretează în favoarea contribuabilului.

Prin hotărârea din 27 iunie 2005, Curtea de Apel Bender a admis acţiunea reclamantului, reținând că Legea cu privire la notariat din 11 aprilie 1997 opera cu două noţiuni distincte, „onorarii” și „plată pentru serviciile furnizate”. De asemenea, instanţa a făcut referire la decizia Curții Constituționale din 2 decembrie 1999 și la jurisprudența anterioară a Curții Supreme de Justiție. Instanţa a conchis că onorariile, în sensul remunerării efective a activității notarului, sau „venitul net” ar trebui să servească drept bază pentru calculul contribuțiilor de asigurări sociale. Curtea de Apel Bender a aplicat articolului 11 din Codul fiscal. Pe 28 iunie 2005, IFS Anenii Noi a declarat recurs. Prin decizia din 23 noiembrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a considerat că instanța inferioară nu a respectat dispozițiile legale aplicabile și a dispus rejudecarea cauzei.

Prin hotărârea din 14 februarie 2006, Curtea de Apel Bender a admis din nou acțiunea reclamantului, care a fost contestată de IFS Anenii Noi, pe 20 aprilie 2006.

Prin decizia definitivă din 17 mai 2006, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea Curții de Apel Bender și a respins acțiunea reclamantului. Aceasta a considerat că dispozițiile aplicabile în speță ar trebui interpretate în sensul impunerii obligației de a calcula contribuțiile de asigurări sociale ale notarilor în baza venitului brut. În același timp, instanţa supremă a admis că existau contradicții între prevederile Legii cu privire la notariat din 11 aprilie 1997 și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anii 2000-2002 cu referire la modul de calcul a contribuțiilor la asigurările sociale.

Potrivit unei note a autorităților fiscale, la 1 ianuarie 2007 reclamantul avea o datorie la stat în sumă de 831.920,41 MDL (aproximativ 49.000 EUR). Ulterior, această datorie a fost anulată, în baza unei legi privind amnistia fiscală.

 

În drept:

 

(i) Cu privire la încălcarea articolului 7 din Convenție:

Reclamantul a invocat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, dată fiind lipsa de claritate a legislaţiei, fapt pentru care i-a fost aplicată o sancțiune în mod nejustificat.

Curtea a considerat că această plângere trebuie examinată în baza articolului 7 § 1 din Convenției.

Curtea a reţinut că, spre deosebire de Legea similară din anii 2000 și 2001, Legea pentru anul 2002 utiliza expresia „Mijloacele băneşti primite pentru serviciile notariale” în loc de „onorarii”. Curtea a notat că termenul utilizat în legea din 2002 este suficient de clar, astfel încât reclamantul putea deduce care este baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale, dar şi ce poate conduce la tragerea sa la răspundere penală.

Curtea a notat că o infracțiune trebuie să fie clar definită prin lege și că această condiție este îndeplinită atunci când pârâtul poate cunoaște, din textul dispoziției legale relevante și, dacă este necesar, prin interpretarea acesteia de către instanțele judecătorești, ce acte și omisiuni implică răspunderea penală. În acest sens, Curtea a reținut că noțiunea de „lege” folosită în articolul 7 din Convenție corespunde cu cea de „lege” care figurează în alte articole ale Convenției.

În continuare, Curtea a subliniat că problema principală ridicată în prezenta cauză este dacă noțiunea de „onorarii” utilizată în legile bugetului asigurărilor sociale pentru anii 2000 și 2001 era suficient definită în dreptul intern și/sau de către instanțe, astfel încât reclamantul să poată deduce care este baza de calcul a contribuțiilor sociale la stat.

Având în vedere existența unor îndoieli cu privire la sfera de aplicare a termenului „onorarii” și a dispozițiilor articolului 11 din Codul fiscal, Curtea a conchis că, la data faptelor, reclamantul putea să se aștepte, în mod rezonabil, că autoritățile statului vor alege interpretarea cea mai favorabilă pentru el.

Având în vedere cele menționate, Curtea a considerat că până și unui profesionist căruia i se puteau solicitata consultații juridice i-ar fi fost dificil să prevadă schimbarea jurisprudenței Curții Supreme de Justiție și să știe că în momentul în care a calculat valoarea contribuțiilor sociale pentru anii 2000 și 2001, acţiunile sale puteau conduce la aplicarea unei sancțiuni penale. Prin urmare, Curtea a constatat existența unei încălcări a articolului 7 din Convenţie.

Curtea a considerat că nu este necesar să examineze în mod separat plângerea reclamantului cu privire la încălcarea articolului 1 Protocolul nr. 1 din Convenţie.

 

Curtea i-a acordat reclamantului 4.500 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1.200 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

Concluzie: încălcarea articolului 7 din Convenţie (unanimitate).

 

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Prigală v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă