Hadzhieva v. Bulgaria - 45285/12 

Hotărârea din 1.2.2018 [Secția a V-a] 

Articolul 8 

Obligații pozitive 

Eșecul de a verifica dacă fata de paisprezece ani a părinților care erau ținuți în custodia poliției era supravegheată: încălcare, nicio încălcare 

În fapt – Reclamanta, în vârstă de paisprezece ani pe atunci, se afla acasă singură, pe 4 decembrie 2002, când ofițerii de poliție au ajuns să-i aresteze părinții ca urmare a unei cereri de extrădare din partea Turkmenistanului. Părinții ei, care nu erau acolo, au fost arestați la întoarcere și plasați în custodie. Reclamanta a rămas singură în apartament. Ea și-a reîntâlnit părinții pe 17 decembrie 2002, ca urmare a punerii lor în libertate sub cauțiune. Reclamanta a cerut apoi compensații pentru stresul și suferința prin care a trecut din cauza eșecului autorităților de a o sprijini și îngriji pe durata detenției părinților ei. Respingându-i cererea, curtea de apel a constatat că, chiar dacă a fost lăsată singură acasă din momentul arestării părinților, responsabilitatea pentru acest fapt nu-i putea fi atribuită poliției, autorităților de urmărire penală sau instanței, de vreme ce mama sa a afirmat la o ședință de judecată din 6 decembrie 2002, la două zile după arestarea sa, că exista o persoană care să aibă grijă de fată. 

În drept – Articolul 8 

 a) Perioada inițială dintre arest și prima ședință de judecată: Situația prezenta în mod clar riscuri pentru siguranța reclamantei, de vreme ce aceasta avea vârsta de paisprezece ani atunci când i-au fost arestați părinții. În baza prevederilor legale naționale, autoritățile aveau responsabilitatea, se pare că din momentul în care părinții reclamantei au fost luați sub custodie, fie să le permită să-i asigure îngrijirea, fie să-i analizeze situația din proprie inițiativă; de la acestea se mai cerea să-i ofere reclamantei asistența, sprijinul și serviciile adecvate, fie la ea acasă, fie la o familie-gazdă, fie la o instituție specializată. Guvenul nu a susținut că s-a întreprins vreo măsură din acestea de către autoritățile relevante în perioada anterioară ședinței de judecată care a avut loc la două zile de la arestarea părinților. Așadar, cu referire la perioada inițială de două zile, autoritățile au eșuat să se conformeze cu obligația lor pozitivă de a asigura protecția și îngrijirea reclamantei în lipsa părinților ei.

Concluzie: încălcare (patru voturi la trei). 

 b) Perioada cuprinsă între ședința de judecată și punerea în libertate a părinților:  Autoritățile competente nu au avut niciun motiv să presupună sau să suspecteze după ședința de judecată din 6 decembrie 2002 că reclamanta a fost lăsată acasă singură și că nu a fost îngrijită în lipsa părinților ei. În aceste circumstanțe, obligația lor în baza dreptului național de a lua sub îngrijire copiii persoanelor deținute, în cazul în care nu se putea asigura îngrijirea, nu fusese relevantă după ședința de judecată. Părinții erau oameni educați, persoane încadrate în câmpul muncii și care păreau să dispună de mijloace pentru întreținerea fiicei lor. Niciunul dintre părinți nu a anunțat vreodată vreo autoritate despre faptul că fiica lor a fost lăsată singură, și nici nu au exprimat vreo teamă cu privire la îngrijirea acesteia în lipsa lor. Într-adevăr, mama a susținut, aparent, în fața instanței, că exista cineva care să aibă grijă de fată. În plus, părinții fuseseră reprezentați juridic de către un avocat ales, care luase parte la ședința de judecată atunci când judecătorul a analizat problemele legate de îngrijirea reclamantei. Avocatul a continuat să-i reprezinte pe întreaga perioadă a detenției lor și era vecin cu familia reclamantei.

Prin urmare, în absența oricăror măsuri ale sau din partea părinților la acel moment, încrederea tribunalelor naționale în înregistrarea ședinței cu privire la detenție și concluzia lor potrivit căreia nici poliția, nici procuratura sau instanțele nu trebuiau să analizeze, în continuare, situația reclamantei nu au echivalat cu un eșec de a acționa în mod adecvat, în contextul obligațiilor lor în baza articolului 8. 

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate). 

Articolul 41: 3,600 EUR în privința prejudiciului moral. 

(Vezi, de asemenea, un caz similar rezolvat în baza articolului 3 din Convenție, Ioan Pop și alții v. România, 52924/09, 6 decembrie 2016, Nota informativă 202) 

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiție. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”.