Catalan v. România - 13003/04

Hotărârea din 9.1.2018 [Secția a IV-a]

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de exprimare

Revocarea unui funcționar pentru publicarea unui articol care încalcă sarcina legală de identificare a eventualilor colaboratori ai Securității ce îi revine instituției angajatoare: nicio încălcare

În fapt – Angajat în 2000 de către Consiliul național pentru studierea arhivelor Securiății (CNSAS), reclamantul a publicat, în 2001, într-un ziar cunoscut, un articol despre colaborarea cu Securitatea a anumitor lideri ai Bisericii ortodoxe române. CNSAS a decis revocarea lui din funcție din cauza încălcării obligației sale de rezervă. Susținând că nu s-a folosit de calitatea sa de funcționar, reclamantul a contestat fără succes pertinența acestui motiv.

În drept – Articolul 10: Revocarea din funcție a reclamantului a constituit o ingerință în exercițiul dreptului la libertate de exprimare al reclamantului. Această ingerință era «prevăzută de lege» (articolul 45 g) din regulamentul intern al CNSAS, dispoziție destinată să mențină legătura de loialitate și de încredere care trebuie să guverneze relațiile dintre această instituție și funcționarii săi, și articolul 41 din Legea nr. 188/1999, care obliga în special funcționarii publici să se abțină de la toate actele care îl puteau prejudicia pe angajatorul lor). Cu privire la contextul intern și la momentul publicării articolului în discuție, reclamantul putea prevedea în mod rezonabil că comentariile sale vor avea un impact negativ asupra imaginii angajatorului său și că, în consecință, vor face incidente aceste dispoziții.

Măsura urmărea realizarea a două scopuri legitime: prevenirea divulgării de informații confidențiale și protecția drepturilor altora. Cu privire la primul scop, chiar dacă reclamantul a obținut informațiile divulgate în articolul în discuție înainte de a fi fost angajat de către CNSAS, îi revenea CNSAS, în virtutea legii, ca în baza informațiilor conținute de dosarele întocmite de către Securitate în timpul regimului comunist să se pronunțe cu privire la calitatea de colaborator a diferitor categorii de persoane care exercită funcții publice, inclusiv cu privire la liderii cultelor religioase recunoscute din punct de vedere juridic. Cu privire la scopul protecției drepturilor altora, ingerința privea protecția drepturilor CNSAS și sancționa comportamentele susceptibile să submineze autoritatea instituțiilor publice.

Cu privire la necesitatea ingerinței «într-o societate democratică», Curtea a reținut de la început că reclamantul era un funcționar public supus obligației de loialitate și de rezervă, cazul neîncadrându-se în categoria celor referitoare la jurnaliști și în care obligația de confidențialitate nu le era cunoscută terților și nici jurnaliștilor înșiși, nici în categoria celor în care angajații denunță conduitele sau a actele ilicite constatate la locul lor de muncă, sub forma dezvăluirii de informații sau de documente pe care le-au aflat în exercitarea funcției lor. Aici, afirmațiile reclamantului nu au urmărit să acopere activitatea CNSAS. În schimb, reclamantul a căutat să-i ofere publicului, în calitate sa de istoric, informații despre colaborarea liderilor religioși cu Securitatea.

În al doilea rând, ea a considerat că motivele furnizate de către CNSAS și tribunalele interne pentru sancționarea reclamantului au fost pertinente și suficiente raportat la cele două scopuri legitime identificate.

 a) Primul scop – prevenirea divulgării de informații confidențiale: Obligația de rezervă a reclamantului nu putea fi înlăturată de interesul pe care îl avea publicul cu privire la problemele care decurgeau din aplicarea legii privind accesul la arhivele Securității. Din contra, riscul manipulării opiniei publice în baza unui număr redus de documente extrase dintr-un dosar adăugau mai multă greutate obligației de loialitate față de CNSAS, ale cărui rol și sarcină erau să-i furnizeze publicului informații sigure și demne de încredere.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a notat, în special, că:

i) instituiția căreia legea îi conferă competența de a se pronunța cu privire la problema colaborării cu Securitatea a persoanelor care exercită funcții publice este CNSAS;

ii) revocarea din funcție a reclamantului a fost decisă la finalul procedurii disciplinare, desfășurate cu respectarea principiului contradictorialității și cu existența unui recurs în fața tribunalelor naționale;

iii) deși reclamantul a susținut că scopul său fusese să informeze publicul cu privire la o problemă de interes general, mai multe elemente factuale pun la îndoială comportamentul său. În schimb, publicate într-un cotidian național «de senzație», afirmațiile sale nu au un caracter științific; chiar înainte ca CNSAS să poată verifica documentele în discuție, reclamantul și-a formulat afirmațiile ca și cum ar fi fost certe, cu riscul de a prezenta o realitate distorsionată opiniei publice; în fine, afirmațiile în discuție nu au constituit o reacție imediată și necugetată care făcea parte dintr-un schimb de idei verbal rapid și spontan, ci aserțiuni scrise, publicate în cunoștință de cauză.

 b) Cel de-al doilea scop – protecția drepturilor altora: Reclamantul a ales să nu critice în public modul în care își îndeplinea angajatorul său rolul recunoscut de lege, ci de a se substitui acestuia și de a dezvălui el însuși informațiile, fapt care ținea de competența angajatorului. Deși reclamantul nu a menționat în articolul în discuție caliatatea sa de angajat al CNSAS, el nu putea ignora impactul publicării asupra angajatorului său. În plus, presa, care nu a ignorat calitatea sa de funcționar al CNSAS, a relatat pe larg aserțiunile sale. În consecință, declarația sa putea fi percepută cu ușurință de către public ca fiind făcută din poziția oficială a CNSAS sau, cel puțin, că provenea de la această instituție. Această interpretare a sarcinilor care decurg din statutul funcționarului public nu este una nerezonabilă, în măsura în care fusese în interesul CNSAS să se disocieze de angajatul său, pentru a menține încrederea publică în această instituție, în vederea administrării unei probleme sensibile existente în societatea românească.

***

În fine, cu privire la proporționalitatea măsurii, chiar dacă revocarea a fost o măsură foarte riguroasă, având în vedere funcția ocupată de către reclamant, CNSAS a putut considera în mod legitim că poziția sa publică referitoare la un subiect sensibil care se încadra în câmpul său de cercetare a compromis în mod iremediabil încrederea care trebuia să existe în relația care îi lega pe angajator și angajat. Mai mult, după revocarea sa, reclamantul putea să se reintegreze în funcția publică, într-un post didactic. Prin urmare, revocarea reclamantului din funcția publică nu a reprezentat o sancțiune disproporționată.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiție. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”.