Consiliul Superior al Magistraturii - garant al independenţei puterii judecătoreşti sau „umbrela” iresponsabilităţii unor magistraţi?
28/07/2009
Faţă de toate reproşurile, mai mult sau mai puţin reale, ce se aduc justiţiei, aceasta este chemată, în primul rînd, să facă curăţenie în propria casă şi să nu aştepte intervenţia altora, dacă vrea să fie independentă. Anume purificarea sistemului de ilegalităţile şi abuzurile din partea magistraţilor, ce reprezintă veritabile pete pe reputaţia justiţiei, generatoare de neîncredere din partea cetăţenilor, a fost mobilul acţiunilor descrise în articolul dat, dar soldate cu eşec.
Datorită statutului ce îl ocupă, judecătorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate. O astfel de viziune asupra exigenţelor înaintate faţă de magistraţi este reflectată în legislaţia Republicii Moldova.
Conform art. 15 alin. (1) din Legea cu privire la statutul judecătorului, judecătorii sînt obligaţi să execute întocmai cerinţele legii la înfăptuirea justiţiei, să asigure ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, onoarei şi demnităţii lor, apărarea intereselor societăţii, să fie nepărtinitori. Pe cît de înalte sunt aceste expectative, pe atît de grave în raport cu prestigiul justiţiei sunt abaterile comise de fiecare judecător, căci imaginea justiţiei se identifică fatal cu cea a reprezentanţilor ei. Iată de ce oamenii legii şi organismele competente, precum este Consiliul Superior al Magistraturii (C.S.M.), trebuie să vegheze neîncetat asupra activităţii sistemului judecătoresc şi a elementelor acestuia, reacţionînd acut la fiece ilegalitate.
Voalarea de către autorităţile competente a faptelor nedemne comise de unii magistraţi este o greşeală impardonabilă şi reprezintă nu altceva decît complicitate.
Recent, au fost demascate procedee ilegale în activitatea profesională a doi judecători de la Curtea Supremă de Justiţie. În scopul elucidării faptelor comise, a fost efectuată o anchetă de serviciu, în baza raportului preşedintelui Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, privind examinarea de către cei doi judecători a unor litigii civile cu încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor. În cadrul desfăşurării anchetei a fost depistat traseul ilegalităţilor. Astfel, s-a constatat că, prin încheierile preşedintelui Colegiului civil şi de contencios administrativ din 17.11.2008, două cauze, iniţiate la cererea procurorului privind declararea nulităţii unor contracte de vînzare-cumpărare, au fost repartizate aleatoriu judecătorului T. C.-D. În lipsa încheierilor de redistribuire a dosarelor şi de desemnare a noilor judecători-raportori, lucrătorii cancelariei au transmis cauzele celor doi judecători vizaţi în speţă. Aceştia din urmă nu au restituit dosarele, deşi cunoşteau sau, cel puţin, trebuiau să cunoască faptul că litigiile nu pot fi supuse judecăţii lor, deoarece la dosarele pe care ei pretind că le-au studiat sunt anexate încheierile de repartizare aleatorie în care figurează numele altui judecător-raportor. Dimpotrivă, magistraţii, care nu erau învestiţi cu dreptul de a participa la examinare, au reţinut ilegal aceste cauze şi le-au raportat în colegii, efectuînd judecata cu încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor.
Faptul nerespectării dispoziţiilor cu privire la distribuirea aleatorie a dosarelor este indicată expres drept abatere disciplinară în art. 22, alin. (1), lit. f) din Legea cu privire la statutul judecătorului. Pentru acest motiv, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministrul Justiţiei au dispus intentarea procedurii disciplinare în privinţa judecătorilor care au comis abaterea, cu remiterea materialelor spre examinare Colegiului disciplinar de pe lîngă Consiliul Superior al Magistraturii.
Prin hotărîrile din 10 aprilie 2009, Colegiul disciplinar de pe lîngă Consiliul Superior al Magistraturii a dispus sistarea procedurilor disciplinare, în virtutea lipsei temeiurilor pentru tragerea judecătorilor la răspundere disciplinară. În motivarea soluţiei adoptate, Colegiul disciplinar a invocat că nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a dosarelor este o abatere disciplinară cu intenţie, subiectul căreia este preşedintele sau vicepreşedintele Colegiului, iar judecătorii instanţei ar putea duce răspundere doar în cazul participaţiei – cooperării cu intenţie.
Persoanele care au intentat procedura disciplinară şi-au exprimat dezacordul cu hotărîrile adoptate de Colegiul disciplinar, contestîndu-le la Consiliul Superior al Magistraturii.
În acest context, este de menţionat că, potrivit art. 431, alin. (2) şi art. 439, alin. (2) din Codul de procedură civilă, unicul temei pentru a prelua cauza spre examinare în calitate de judecător-raportor îl reprezintă încheierea de distribuire a dosarului. În lipsa încheierii de distribuire sau în cazul în care aceasta conţine numele altui judecător pricina urmează a fi remisă cancelariei. Colegiul disciplinar percepe aceste norme legale într-un mod completamente eronat şi inadmisibil. Or, este evident că distribuirea aleatorie se referă nu doar la etapa repartizării pricinilor de către preşedintele colegiului, dar şi la etapa finală de reţinere a cauzelor spre examinare de către judecătorul desemnat. Astfel că, normele privind repartizarea aleatorie a dosarelor vizează administraţia instanţei judecătoreşti, dar, în aceeaşi măsură, vizează neîndoielnic şi corpul judecătorilor. Judecătorii instanţei supreme care şi-au reţinut în mod arbitrar spre examinare cauzele atribuite în mod aleatoriu altui judecător, au intervenit în cea de-a doua etapă, deranjînd în acest fel nejustificat finalizarea procedeului legal de repartizare aleatorie.
În lumina argumentelor prezentate, concluziile expuse în hotărîrea Colegiului disciplinar sunt vădit lipsite de raţionalitate, deoarece admit posibilitatea ca judecătorul să preia orice dosar care nu i-a fost atribuit, dar care îi este pe plac, intervenind, astfel, abuziv în procedura de distribuire a pricinilor. În schimb, judecătorul poate invoca drept scuză ridicolă, dar acceptată de Colegiul disciplinar şi, ulterior, de majoritatea membrilor C.S.M., pretextul că nu a observat încheierea de numire a judecătorului-raportor şi că dosarul i-a fost transmis de angajaţii cancelariei. Această logică a interpretării este defectuoasă, deoarece permite transgresarea nepedepsită a normei, fapt care, sub efect de lanţ, duce la imperfecţiune în funcţionarea practică a legii şi lezează drepturile garantate ale participanţilor la proces.
Asemenea tolerare a încălcării legii este extrem de periculoasă pentru buna realizare a justiţiei. În acest context, e de menţionat că art. 45 alin. (1) din Codul de procedură civilă garantează că nimeni nu poate fi lipsit fără consimţămîntul său de dreptul judecării procesului în instanţa şi de judecătorii în a căror competenţă pricina este dată prin lege. Art. 6 1 din Legea privind organizarea judecătorească, prevede că activitatea de judecare a cauzelor se desfăşoară cu respectarea principiului distribuirii aleatorii a dosarelor, iar cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decît în condiţiile prevăzute de lege. Potrivit normelor de procedură civilă şi penală, judecarea cauzei de un judecător care nu este în drept să participe la examinare constituie motiv absolut de casare a hotărîrilor (sentinţelor) judecătoreşti contestate cu apel sau recurs (art. 400, alin. (3), lit. a) şi art. 388, alin. (1) lit. a) din C.p.c. şi art. 427, alin. (1), pct. 2) din C.p.p.). Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie este constantă în acest sens. Or, hotărîrea (sentinţa) instanţei inferioare este casată de fiecare dată cînd cauza e judecată de un alt judecător decît cel desemnat raportor în mod aleatoriu prin încheierea preşedintelui instanţei. Respectiv, soluţia Colegiului disciplinar care, fiind constituit cu preponderenţă din magistraţii Curţii Supreme de Justiţie, nu a ţinut cont de jurisprudenţa acestei instanţe supreme, pare a fi mai mult decît şocantă.
Încălcarea normelor privind distribuirea aleatorie în cadrul Curţii Supreme de Justiţie riscă să atenteze la garanţiile dreptului la proces echitabil. Or, potrivit comunicării Agentului guvernamental, în prezent, pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului se examinează cererea nr. 25575/09 depusă de către Î.I. “Dragostea Copiilor-Petrovschi-Nagornii” contra Republicii Moldova, prin care întreprinderea-reclamantă s-a plîns de încălcarea de către instanţa naţională a prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenţie prin faptul că la adoptarea deciziei în ordine de recurs la Curtea Supremă de Justiţie a participat alt judecător-raportor decît cel căruia prin încheiere i-a fost distribuit dosarul spre examinare. Reclamanta pretinde că, în aşa mod, i-a fost încălcat dreptul la judecare echitabilă de către un tribunal instituit prin lege. Abaterile disciplinare comise de către judecătorii Curţii Supreme de Justiţie, fiind analogice cazului dedus jurisdicţiei europene, ar putea constitui temei pentru o nouă adresare a cetăţenilor la instanţa din Strasbourg.
La 18.06.2009, în detrimentul argumentelor ce denotă evident că cei doi judecători ai instanţei judecătoreşti supreme au săvîrşit abaterea disciplinară prevăzută de art. 22 alin. (1) lit. f) din Legea cu privire la statutul judecătorilor, C.S.M. a respins contestaţia persoanelor care au intentat procedura disciplinară.
Se impune întrebarea dacă C.S.M., fiind format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc şi fiind garantul independentei autorităţii judecătoreşti, şi-a onorat funcţiile cu care este investit? Pentru ce situaţii mai este prevăzut alin. (3), lit. c), art. 4 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, care indică în cadrul competenţelor C.S.M. pe cea de aplicare a sancţiunilor disciplinare în privinţa judecătorilor, dacă nu pentru cazul descris? Asemenea comportament al judecătorilor nu subminează oare în esenţă garanţia imparţialităţii magistratului care reprezintă cea mai înaltă valoare necesară aplicării justiţiei? De ce se preferă a acorda protecţie acţiunilor ilegale ale judecătorilor în faţa interesului de apărare a legalităţii şi a drepturilor omului?
Tratarea diferită a acestei probleme de către C.S.M. a creat o nemaipomenită stare de incertitudine juridică. Or, pe de o parte, Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a sancţionat grav angajaţii cancelariei care s-au făcut vinovaţi de transmiterea dosarelor menţionate altor judecători, decît celui desemnat în calitate de raportor. (Legalitatea acestor măsuri a dobîndit putere de lucru judecat, fiind confirmată de instanţele de judecată, inclusiv de Curtea Supremă de Justiţie.) Pe de altă parte, Colegiul disciplinar şi C.S.M. au absolvit de răspundere magistraţii care sunt figurile-cheie în această complicitate, ba mai mult chiar, i-au încurajat în „misiunea” lor de violare a legii, plasîndu-i într-o siguranţă deplină.
Soluţia adoptată de Colegiul disciplinar şi de majoritatea membrilor C.S.M. reprezintă o sfidare a normelor legale şi un element clar de protecţionism corporativ. În situaţia creată, Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Preşedintelui C.S.M., precum şi Ministrului Justiţiei nu le rămîne decît să strige cu desperare şi să prezinte acest cronicar trist al ilegalităţilor la judecata societăţii.
